Premierul Orban face curățenie la trei ministere-cheie. Politrucii pesediști, înlocuiți cu specialiști

Premierul Ludovic Orban continuă curățenia din ministere. Acesta a numit în funcție trei secretari de stat la Ministerul Justiției, Ministerul Sănătații și la Ministerul Fondurilor Europene.

Potrivit unor decizii ale premierului Lidia Barac a fost numită secretar de stat la Ministerul Justiției, Horațiu Moldovan, la Ministerul Sănătății și Carmen Moraru, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.

Lidia Barac a fost președinte al Curții de Apel Timișoara și a mai lucrat cu Cătălin Predoiu ca secretar de stat în perioada 2010 – 2012. Barac a fost judecător și președinte al Curții de Apel Timișoara, iar anterior a fost judecător la Tribunalul Caraș Severin și Judecătoria Reșița, potrivit g4media.ro.

Horațiu Moldovan este doctor în știinte medicale, membru titular al Academiei de Stiinte Medicale din România. El a fost șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu”, apoi a lucrat la SANADOR.

Totodată, au fost eliberaţi din funcţie la cerere:

* Rodica Nassar şi Dan Dumitrescu - secretari de stat la Ministerul Sănătăţii

* Marius Adrian Madar - secretar general adjunct al Guvernului

* Andrei Marius Diamescu - consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului

* Ioan Mihalcea - consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

* Oana Gianina Bulai - consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

* Radu Gheorghe Antohe - consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

* Daniela Moroşanu şi Gabriela Nica - secretari generali adjuncţi la Ministerul Muncii

* Aurelia Graţiela Drăghici - secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

* Daniel Savu - secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

* Mihai Dan Chirică - secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul din cadrul MApN.

Premierul a mai semnat şi eliberarea din funcţie pentru:

* Ana Maria Buşoniu şi Dănuţ Alexandru Potor - secretari de stat la Ministerul Fondurilor Europene

* Adriana Mihaela Udroiu, Ioan Cristian Şologon şi Angel Gheorghiu - subsecretari de stat la Ministerul Dezvoltării

* Adrian Ionuţ Gâdea, Grigore Gîrjoabă, Virgil Alin Chirilă, Sirma Caraman, Ciprian Lucian Roşca - secretari de stat la Ministerul Dezvoltării.