Premierul rusofil Chicu primește o palmă usturătoare de la Bruxelles: R.M. mai are 2 zile pentru a îndeplini angajamentele sau banii de la UE se vor pierde. În schimb, Chicu înjură România

Raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova, Dragoș Tudorache, îi face din deget premierului Ion Chicu.

Concret, acesta îi amintește șefului Cabinetului de miniștri că au mai rămas doar două zile până la expirarea termenului asumat de Guvernul de la Chișinău pentru a îndeplini angajamentele și, prin urmare, pentru a debloca o nouă tranșă din sprijinul financiar european. În ciuda acestui fapt, spune europarlamentarul, prim-ministrul R. Moldova este preocupat să jignească reprezentanții Parlamentului European, dar și România.

Potrivit Deschide.md, oficialul a explicat că declarațiile denigratoare ale lui Ion Chicu la adresa României sunt fie „populism ieftin”, fie „comandă politică”:

„Mai sunt două zile până la termenul asumat de Guvernul de la Chișinău pentru a-și îndeplini angajamentele și pentru a debloca o nouă tranșă de sprijin financiar european. Și ce face prim-ministrul Chicu? Nu ceea ce am fi așteptat cu toții, cetătenii moldoveni și partenerii Republicii Moldova. Domnul Chicu e preocupat să jignească reprezentanții Parlamentului European. Și, dacă tot și-a luat elan, a considerat oportun să calce cu bocancii politici și prin tragedia umană provocată de COVID-19 în țara care îi stă alături, România. Asta e fie populism ieftin, fie o și mai probabilă comandă politică venită de pe alte meleaguri”.

Totodată, raportorul PE pentru R.Moldova salută reacția dură a Ministerului român de Externe la acest subiect. 

Republica Moldova este o țară europeană. Cei care o conduc, așa cum vremelnic o face domnul prim-ministru Chicu, nu au voie să uite asta niciodată, mai ales atunci când comunică. Salut reacția fermă și promptă a Ministerului Afacerilor Externe”

Amintim că, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris că Guvernul actual al R.Moldova a eșuat în implementarea reformelor, premierul Ion Chicu a publicat un text ofensiv la adresa acestuia, utilizând calificative și un limbaj non-diplomatic, agresiv. Mai mult, în postare, prim-ministrul aduce critici și României, scriind că aceasta „geme de cea mai mare corupție din Europa”, asta în condițiile în care Guvernul de la București a oferit o donație de aproape 3,5 milioane de euro pentru R.Moldova în lupta cu COVID-19.