Presa de stat în genunchi: Agerpres a predat toate filmările din 10 august către Poliție, ca să-i identifice pe protestatari!

La data de 11 august 2018, o zi după ce Jandarmeria înăbușise în forță protestele din Piața Victoriei, agenția de presă Agerpres a predat Ministerului de Interne toate fotografiile și filmările realizate în timpul manifestațiilor.

Singurul care s-a opus, Sergiu Olteanu, șeful departamentului video, a fost concediat o lună mai târziu, urmare a reclamației unui coleg.

Nicăieri în lumea liberă presa nu predă de bunăvoie, la o simplă solicitare a Poliției, fotografiile sau filmările din timpul unei manifestații.

Pretextul a fost că Poliția dorea să îl identifice pe cel care a furat un pistol unui jandarm, dar s-au predat imagini fără nici o legătură cu acea situație, respectiv nu mai puțin de 20 Gb de fimări.

Cei care au luat decizia de a ceda poliției aceste imagini au fost fostul director al Agerpres, Alexandru Giboi, fost șef al biroului de presă al PSD, pe vremea când Ponta conducea partidul, precum și directoarea adjunctă Cristina Tatu, care ocupă și acum acest post.

Tatu a susținut că a fost o decizie normală întrucât Agerpres este o instituție de stat, când, de fapt, aceasta este o instituție publică.