Președintele-petrecăreț se dă tare în politica externă. Dodon, cea mai mare problemă a Republicii Moldova

Vedeta nr.1, de nesubstituit, a politici externe moldovenești intervine (pentru a câta oară!) de o manieră brutală și neconstituțională (caracteristică modului său general de comportament ca președinte) în activitatea instituțiilor statului nostru.

„Expertul internațional al întrevederilor de 3 secunde” și a pozelor de aceeași perioadă, a confundat reședința „guleaiurilor” de la Condrița cu responsabilitățile ce-i revin conform Constituției într-un regim politic parlamentar, pe care le ignoră intenționat și cu desăvârșire.

Înaripat de lipsa unor reacții necesare și adecvate din partea Parlamentului, Guvernului, dar și a Procuraturii Generale „diplomatul-itinerant” Dodon s-a antepronunțat în cazul unei sesizări la Curtea Constituționala privind prerogativele președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe. Ignorând Fișa de post și Constituția Republicii Moldova, show-men-ul Igor Dodon a transmis deja un mesaj prealabil Curții Constituționale cum că el este adevăratul stăpân nu doar al politicii externe, dar și a acestei tărișoare, pline de nevoi, sărăcie și probleme.

Doar că cea mai mare și gravă problema a Republicii Moldova nu este coronavirusul, unioniștii sau integrarea europeană, cum consideră petrecărețul de la Condrița, ci chiar Igor Dodon, care a compromis în mod sfidător toate instituțiile statului nostru, fără a fi pedepsit pentru aceste fapte ilegale.

Păcat, mare păcat că legislativul trecut nu l-a suspendat din funcție definitiv, până la finalizarea mandatului, chiar și cu riscul ca astăzi să fi rămas fără „expertul de talie internațională” în ale coronavirusului și a politicii externe „echilibrate”. Poate încercam și acum, că o merită „cu vârf și îndesat”?!!!