Primarul care stă în calea dezvoltării. Deși toaleta din curtea unei școli a provocat o epidemie de hepatită, banii părinților și ai unui ONG pentru construcția uneia noi au fost refuzați

Economistul Ovidiu Neacșu a postat un text pe Facebook în care scoate în evidență problemele sanitare ale școlilor din România.

Ovidiu Neacșu dă ca exemplu un caz izolat din Bacău, unde toaleta se află în curte. Părinții împreună cu o asociație, s-au hotărât să ceară ajutorul primăriei pentru strângerea celor 10.000 de euro estimați, însă primăria a avut alte planuri. Astfel, administrația locală „i-a plimbat pe oameni de colo-colo, apoi a decis că face proiect prin PNDL, de 7 ori mai scump, dar nici pe ăla nu l-a dus la capăt”. Ulterior, în școală a izbucnit o epidemie de hepatită și a fost închisă, copiii fiind nevoiți să facă naveta la altă școală.

Ca termen de comparație, Ovidiu Neacșu menționează un exemplu din Zanzibar, unde finanțatorii au renunțat la proiect pentru că primăria cerea de trei ori mai mult.

O școală dintr-un sat din Bacău avea toaletă în curte, așa că s-a oferit o fundație să ajute cu construirea uneia noi: a strâns bani de la părinți, contribuia cu bani proprii și propunea primăriei să vină și ea cu o parte ca să acopere cei 10.000€ estimați.

Ce a făcut "administrația locală"? I-a plimbat pe oameni de colo-colo, apoi a decis că face proiect prin PNDL, de 7 ori mai scump, dar nici pe ăla nu l-a dus la capăt. Între timp, în școală a izbucnit o epidemie de hepatită și a fost închisă, copiii fiind nevoiți să facă naveta la altă școală.

Am mai auzit de așa ceva în Zanzibar, unde un grup de patroni de hoteluri și școli de scuba diving au vrut să facă puț și stație de desalinizare pentru comunitatea locală. Primarul și consiliul local le-au spus că știu ei cu cine să facă proiectul, să le dea direct 70.000$. Grupul de donatori a renunțat la idee, căci proiectul lor costa doar 25.000$.

Ce ne-am face dacă primăria n-ar fi acolo să împiedice părinții să îmbunătățească niște condiții din școală?”, a scris Ovidiu Neacșu pe Facebook.

Amintim că, în urmă cu trei zile, a apărut în presă faptul că într-o școală din Barcana, Bacău, a izbucnit o epidemie de hepatită din cauza condiţiilor de la toaleta din curte. Un ONG i-a propus edilului comunei Răchitoasa, Valentin Moraru, să construiască din fondurile părinților și a organizației o toaletă nouă, însă acesta a refuzat pe motivul că va rezolva singur problema, dar nu a fost așa.

„Părinții au făcut chetă și contribuiau cu 3.000 de lei (...). Școala venea și ea cu o sumă, iar noi acopeream diferența, până la costul devizului, care era undeva la 10.000 de euro.

Oficiul de cadastru din primărie nu reacționa, până când, efectiv, ni s-a luat dosarul și s-a aruncat deoparte. Motivul invocat a fost că vor reabilita întreaga școală pe un PNDL (...) Costul estimat pentru reabilitarea grupului sanitar era undeva la 60.000 - 70.000 de euro, în condițiile în care noi îl făceam cu 10.000 de euro”, a spus Gelu Duminică, directorul executiv „Agenția Împreună” , potrivit Digi24.

„Avem un proiect cu Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2, care a fost scos la licitație, după care nu s-a prezentat niciun ofertant. Suntem nevoiți să scoatem din nou la llicitație după ce facem o reevaluare a proiectului” a spus primarul comunei Răchitoasa, Valentin Moraru.

Referitor la epidemia de hepatită, directorul „Agenției Împreună” a spus că „O sumă de copii a început să vomite pe bănci. Efectiv, în timpul orelor, au început să vomite. Spitalul unde copiii au fost duși de urgență a sesizat Direcția de Sănătate Publică. DSP a venit în școală și a văzut că școala nu avea aviz sanitar și că focarul de hepatită, copiii fiind diagnosticați cu hepatită, era toaleta din curte”.

„O fost un focar pe o perioadă de o săptămână, la care noi am luat măsurile necesare, cumpărând wc-uri ecologice”, a mai spus primarul comunei Răchitoasa, Valentin Moraru.

Edilul a confirmat pentru reporterul Digi24 că nu a primit aviz pentru WC-urile ecologice pentru anul în curs.