Principele Nicolae al României a pus sămânța ”Codrilor de mâine”. ”Din stejar, stejar răsare!”, la Pădurea Albele

Principele Nicolae al României a pus sămânța ”Codrilor de mâine”, ai viitorilor stejari ai României, sâmbătă, în pădurea Albele de la Ghimpați, precizează un comunicat al Mișcării pentru Regat și Coroană, pe care îl publicăm în cele ce urmează.

”Din stejar, stejar răsare!” Reprezentantul celei de-a șase generații a Familiei Regale, întemeiate de domnitorul Carol I și Principesa Elisabeta de Wied acum 150 de ani pe pământ românesc, împlinește testamentul Măritului Rege al Independenței Regatului Român: ”Nimic pentru mine, totul pentru Țară!”.

Prin România suferindă

Stabilit de șapte ani în România, nepotul Regelui Mihai a străbătut țara în întregime, nu în călătorii turistice sau de propagandă, organizate cu fast și onoruri, ci, într-un veritabil pelerinaj în România suferindă, prădată de propriile ei bogății și frumuseți, în rănile României. Prin Asociația care-i poartă legitim, numele, Alteța Sa Regală propune și realizează . proiecte concrete, vitale pentru România de astăzi. A venit și s-a stabilit în România să construiască, să dăruiască și să se dăruiască, nu să ceară favoruri. Dedicația pe care o exprimă prin fiecare proiect sau gest față de semenii săi este jurământul de dragoste și de credință pe care numai un moștenitor al Coroanei Române îl poate face.

Mișcarea pentru Regat și Coroană îl felicită pe Principele Nicolae pentru excelentul debut al acțiunii ”Codrilor de mâine” și-l asigură de continuarea sprijinului.

Îi felicităm de asemenea pe toți voluntarii care au participat la nașterea viitoarelor păduri ale României, exprimând astfel o înțelegere profundă a responsabilităților civice. Suntem bucuroși că la Ghimpați, au plantat puieți de stejar, cot la cot cu Principele Nicolae, soția sa Alina Maria și ceilalți voluntari, membri ai Mișcării pentru Regat și Coroană, tineri și mai puțin tineri.

În sevele stejarilor de mâine se regăsesc visele și emoțiile Reginei Elisabeta – nu era ea Carmen Sylva, ”cântecul pădurii”? – puterea de acțiune a Regelui Carol I, sacrificiul Regelui Ferdinand, iubirea și forța Reginei Maria, nădejdea cea mare a Regelui Mihai în sângele curat și tânăr care va spăla Țara de nenorocirile ultimilor 75 de ani.

Așa să ne ajute Dumnezeu!