Procesul lui Darius Vâlcov a fost amânat. Când va avea loc următorul termen


Procesul lui Darius Vâlcov a fost amânat. Când va avea loc următorul termen

Completul de 5 judecători de la ÎCCJ a amânat marți, pentru 17 septembrie, procesul în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, informează g4media.ro.  

Inițial, instanța a respins toate cererile de amânare a procesului, venite atât din partea avocaților lui Vâlcov, cât și din partea procurorului DNA, și a început judecarea dosarului.

Astfel, apărarea solicitase un nou termen în dosar pe motiv că două dintre judecătoarele care au fost numite în completul inițial, Ioana Bogdan și Gianina Arghir, sunt în concediu, fiind înlocuite de alți doi judecători. Avocații lui Darius Vâlcov au încercat să argumenteze că înlocuirea celor două încalcă principiul continuității, potrivit căruia judecătorii care pronunță sentința, să fie aceiași care administrează și probele. Completul a respins însă amânarea solicitată de apărare.

De asemenea, o amânare a solicitat și procurorul DNA, Elena Grecu, pe motiv că are nevoie de timp pentru a lua la cunoștință de motivele de apel depuse de Darius Vâlcov. Instanța a respins și solicitarea procurorului de amânare, dându-i acestuia 30 de minute pentru a studia dosarul.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.