Procurorul general, declarație incendiară despre înregistrarea ascunsă de la Colectiv: ISU era obligat s-o predea procurorilor

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a precizat, luni dimineață, că Inspectoratul pentru Situații de Urgență era obligat să pună la dispoziția anchetatorilor înregistrarea controversatei intervenții de la Colectiv, ascunsă intenționat de autorități pentru a-și masca incompetența, după unele păreri, și apărută recent pe siteul Libertatea.

"Aici în niciun caz nu este vina procurorilor. Organele de urmărire penală ale poliției, celelalte organe care sunt implicate într-un eveniment sunt obligate să pună la dispoziția procurorilor toate actele, toate documentele, toate înregistrările privind acel eveniment.

Nu are de unde să știe procurorul că mai există o filmare. Noi, inițial, am crezut că acea filmare apărută aparține unui terț care se afla întâmplător în zonă. Nu. Acea filmare aparține unui funcționar din cadrul ISU, care se află în exercitarea atribuțiilor de servicu și a făcut acea înregistrare.

Deci ei erau obligați să ne-o pună nouă la dispoziție. Nu este vina procurorului", a declarat Licu, la sediul Ministerul Justiției, potrivit ziare.com.

El a mai precizat că a fost sesizat de Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General pentru a analiză cui îi revine competență de a soluționa dosarul privind intervenția autorităților în cazul Colectiv. Mai multe detalii pe siteul ziare.com.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au susținut într-o conferință de presă, pe tema imaginilor date publicității de către Libertatea.ro, că nu ar fi oferit procurorilor sau publicității imaginile cu pricina pentru a proteja identitatea persoanelor vătămate, dar și pentru că nu au fost solicitate în mod punctual.

Principalele declarații ale colonelului Cristian Radu, reprezentant IGSU, făcute la data de 24 octombrie, ziua în care a fost difuzată înregistrarea în spațiul public:

Structura foto-video a fost înființată în 1991. Are că atribuție înregistrarea de imagini, care vor fi utilizate la analiză intervenției. Sunt puse la dispoziția organelor, prin cerere, nu se dau publicității. Intervenția de la Colectiv ne-a marcat pe toți. Nu dăm imagini, pentru a proteja datele personale. Imaginile prezentate de televiziuni sunt ale noastre, nu sunt un film continuu al intervenției, căci acțiunea a avut 5 ore, iar clipul 20 de minute.

Analiză intervenției este un proces pe care-l derulăm până la întocmirea documentelor. Am transmis toate datele de interes operativ. A fost vehiculată informația că la nivelul ISU s-a luat decizia de a ascunde imaginile. Că șef, nu am comunicat nimănui acest lucru, ele există în format original la IGSU București-Ilfov și vor puse la dispoziția structurilor care solicită acest lucru.

Eu am solicitat ISU București aceste imagini după momentul producerii incidentului, pentru analiză efectuată cu colegii mei, având în vedere că eu nu am fost la față locului de la început.”

Întrebat de motivul pentru care nu a oferit imaginile organelor de anchetă, col. Radu a răspuns: „Respectivă solicitare de la Corpul de Control al Premierului a fost adresată și ISU. Noi am pus punctual la dispoziție toate materialele cerute. Respectivele materiale trebuiau solicitate clar. La nivelul inspectoratului, eu am văzut imaginile. Nu a decis nimeni că imaginile să ajungă la Raed Arafat, nu a existat o decizie în acest sens.

Nu dăm din oficiu imagini care pot avea impact emoțional. Nu am că atribuții problema de comunicare publică. La nivelul ISU sunt cinci colegi care au văzut imaginile, pe lângă mine.”