"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Leo Băcică este plecat de aproape 8 ani din România și lucrează acum în teatrul londonez, unde a bifat în numai câțiva ani niște proiecte remarcabile. Și tocmai pregătea un spectacol, când guvernul Marii Britanii a recomandat populației să încerce reducerea contactului social. Dacă într-o primă fază, anularea spectacolului a fost grija principală a lui Leo, acum el e izolat la domiciliu, după ce partenera lui, Sharon Willems, a fost confirmată ca având COVID-19, ajungând în stare gravă la spital. Acum așteaptă și el ca lucrurile să se îndrepte în privința stării de sănătate a partenerei sale, dar și să se lămurească în privința stării sale de sănătate. Sharon Willems este regizor de teatru și are 40 de ani. Aflând despre situația, l-am contactat pe Leo Băcică, încercând să aflăm de la el cum se manifestă această boală, în ce fel afectează ea sistemul medical al Marii Britanii și dacă nu cumva se uită cu inima strânsă către România, unde se află acum părinții lui. La ultima curiozitate am primit rapid un răspuns afirmativ. Restul, citiți în interviu:
R. Cum și-a dat seama partenera ta, Sharon, că a fost contaminată? Care e a fost evoluția bolii?
Leo Băcică: Am crezut că e o răceală care a debutat joia trecută, nu se simțea bine. A băut ceai, a mâncat portocale timp de vreo două zile. După cele două zile, răceala se agrava, a început să aibă febră tot timpul, îi puneam comprese reci, ceaiuri, tot dădeam răceala înapoi, dar tot revenea și a început și să tușească. Am încercăm să nu sunăm la doctor din prima, că asta e cheia pandemiei: presiunea pe sistemul medical. Și am încercat să nu punem presiune pe sistemul medical, dar ne-am dat seama că nici așa nu puteam lăsa lucrurile. Am sunat la salvare și încă de la telefon operatoarea și-a dat seama, din descrierea simptomelor, despre ce e vorba, a trimis ambulanța, care a venit imediat, i-au pus masca de oxigen, i-au luat temperatura și au dus-o la spital direct. Asta se întâmpla sâmbătă dimineața. Pe mine nu m-au lăsat la spital, mi-au spus să stau în izolare acasă. Sâmbătă seara a fost confirmată pozitiv.
R. Câți are ani Sharon?
L.B. 40 de ani…
R. Și în momentul acesta cum se simte?
L.B. Nu se simte foarte grozav, dar e un progres față de cum era sâmbătă, că ajunsese la stadiul la care nu mai putea să respire, de asta i-au pus oxigen, sâmbătă a stat cu masca pe față și duminică i-au scos masca, iar astăzi am vorbit prima dată cu ea prin video-call. Nu se simte confortabil deloc. Nu poate să doarmă, încă are febră, dar a făcut ceva progrese în ultimele două zile.
R. Cum vă protejați voi acum în Marea Britanie de contaminare?
L.B. După 17 martie, când a venit recomandarea de la Guvern să ieșim cât mai puțin posibil din casă, lucrurile nu au mai fost normale. Noi trebuia să deschidem un spectacol pe 17 martie. Luni, pe 16 martie, am făcut repetiția tehnică și când aproape terminasem repetiția tehnică, am decis să anulăm spectacolul. Și da, e pustiu, oamenii stau în casă, străzile sunt pustii.
R. Dar ai vreo idee despre cum s-ar fi putut contamina soția ta?
L.B. E foarte greu de spus, pentru că oamenii contaminați sunt mult mai mulți decât cei depistați. Deci numărul real e mult mai mare decât ce vedem în presă. E foarte greu de spus, pentru că virusul circulă, e printre noi.
R. Este foarte posibil ca tu să fii, de asemenea, infectat acum. Cum te simți cu privire la gândul acesta?
L.B. E foarte posibil, da. De când a început povestea asta eu mi-am imaginat că dacă o să fie grav, e posibil să fiu la rândul meu afectat. Evident că nu vreau, dar dacă se întâmplă, aia e. Mă pun în mâinile specialiștilor și fac tot ce ține de mine să mă vindec.
R. Și pentru că ai spus de specialiști, te rog să-mi povestești cum e sistemul medical în Marea Britanie, dacă ai încredere în el și în medici.
L.B. Foarte multă încredere am. Evident că e o presiune enormă pe sistemul medical, dar deocamdată rezistă foarte bine. Dacă mă iau după cum a fost și e tratată soția mea, extraordinar! Adică foarte repede a ajuns ambulanța, foarte repede procesată la spital, testul și rezultatul în aceeași zi, există oameni care au grijă de ea. O să crească presiunea pe sistemul medical, dar deocamdată rezistă. Germania funcționează mult mai bine, dar și aici sistemul medical e foarte bun, pentru că a avut niște baze foarte solide.
R. Înainte să se întâmple asta în familia ta, cum priveai pandemia?
L.B. Am încercat să ignor pandemia multă vreme, că ziceau că e o chestie care se întâmplă în China și apoi, când a început să se împrăștie în Italia, deja speram să nu ne blocheze spectacolul înainte să începem. Asta era grija mea. Pentru mine, personal, nu mi-e foarte frică, pentru că sunt relativ tânăr, sunt sănătos, cred că organismul meu e bine echipat să se lupte cu virusul. Dar sunt și oameni vulnerabili și virusul nu iartă. Și mă gândesc cu strângere de inimă la ce se întâmplă în România. E clar că sistemul medical din România e catastrofal.
R. Tu ai părinții aici…
L.B. Da, și le spun să se miște cât mai puțin cu putință. Ce să zic? Sper să fim ok, dar la ce văd prin România, oamenii nu par foarte conștienți de ce urmează să se întâmple. Și e rău…
