PSD sabotează calitatea vieții cetățenilor europeni. Guvernul Dăncilă a dinamitat prin nepricepere eliminarea dublului standard al calității produselor în UE

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan explică modul în care Guvernul României și europarlamentarii PSD au sabotat prin nepricepere eliminarea dublului standard al calității produselor la nivel european.

Siegfried Mureșan susține că Uniunea Europeană (UE) a desfășurat mai multe anchete cu privire la faptul că producătorii europeni practică standarde duble și vând, sub aceeași marcă și sub același ambalaj, produse de calitate diferită în funcție de țara de comercializare.

Comisia Europeană a propus adoptarea unei directive privind combaterea acestor standarde duble, însă responsabilitatea de a conduce negocierile privind această directivă i-a revenit Președinției române a Uniunii Europene, adică Guvernului Dăncilă, care a negociat această directivă „foarte prost cu celelalte state membre și nu a știut ce să susțină ca puncte importante privind această directivă”, a spus europarlamentarul PNL.

De asemenea, Siegfried Mureșan expune faptul că Directiva negociată la nivel european, adoptată formal de Parlamentul European miercuri, cuprinde mai multe excepții care permit mai departe producătorilor să practice dublul standard în anumite situații, fiind votată în bloc de toți europarlamentarii PSD.

Liberalul afirmă că singura soluție este ca Partidul Național Liberal, în cazul în care vine la guvernare, să implementeze directiva în varianta ei cea mai strictă astfel încât să limiteze la maximum standardele duble în România.

Redăm postarea lui Siegfried Mureșan:

„Cum s-au opus Guvernul României și europarlamentarii PSD eliminării dublului standard al calității produselor în UE.

Mai multe anchete derulate la nivel european, inclusiv în România, au demonstrat că unii producători europeni practică standarde duble și vând, sub aceeași marcă și sub același ambalaj, produse de calitate diferită în funcție de țara de comercializare. De aceea, Comisia Europeană a propus adoptarea unei directive privind combaterea acestor standarde duble.

Doar că responsabilitatea de a conduce negocierile privind această directivă i-a revenit Președinției române a Uniunii Europene, adică Guvernului Dăncilă. Guvernul Dăncilă a negociat această directivă foarte prost cu celelalte state membre și nu a știut ce să susțină ca puncte importante privind această directivă.

Rezultatul este că Directiva negociată la nivel european, adoptată formal de Parlamentul European miercuri, cuprinde mai multe excepții care permit mai departe producătorilor să practice dublul standard în anumite situații. Directiva a fost votată în bloc de toți europarlamentarii PSD chiar dacă e o directivă slabă.

PSD se laudă în afișele electorale că se va lupta împotriva standardelor duble ale produselor în UE. Doar că, fix acum, când Guvernul PSD – ALDE deține președinția Uniunii Europene, au avut șansa să lupte cu adevărat pentru drepturile consumatorilor și împotriva dublului standard, dar s-au făcut de râs. Din nepricepere au negociat o directivă care schimbă prea puțin lucrurile.

Singura șansă ca această directivă să aibă anumite rezultate este ca Guvernul României să transpună cu maximă strictețe prevederile directivei în legislația națională. Vedem, însă, că Guvernul PSD - ALDE nu este în stare să aplice directive adoptate de mai bine de doi ani, cum ar fi Directiva privind spălarea banilor. Așa că sunt slabe șanse ca actualul guvern să ajungă să mai implementeze această directivă.

Revine în sarcina noastră, a Partidului Național Liberal, ca, atunci când vom veni la guvernare, să implementam directiva în varianta ei cea mai strictă astfel încât să limităm la maximum standardele duble în România.

În plus, dacă după un an de la transpunerea directivei vedem că rezultatele sunt nesatisfăcătoare, vom cere revizuirea ei la nivel european”, a scris Siegfried Mureșan.