PSD se cațără pe cadavre: un senator minte că au murit medici pe parcursul crizei COVID-19 pentru a promova o propunere legislativă


PSD se cațără pe cadavre: un senator minte că au murit medici pe parcursul crizei COVID-19 pentru a promova o propunere legislativă

Senatorul PSD Florin Orțan a depus o propunere legislativă pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19.

PSD se cațără electoral pe cadavre prin inițiativa lui Orțan, care spune că vor muri medici, ba chiar propagă o informație falsă în cadrul expunerii de motive a respectivei propuneri legislative, spunând că "de la începutul crizei COVID-19 au murit cadre medicale", în condițiile în care nu a fost raportat niciun deces pricinuit de coronavirus în rândul medicilor până în prezent. 

Astfel, senatorul pesedist a mințit în expunerea de motive a propunerii legislative, spunând că au murit medici în actuala criză, încercând să îi convingă pe parlamentari să voteze legea prin care propune beneficii materiale pentru familiile îndoliate. 

Florin Orțan, pe Facebook: "Se refera la recunoasterea, si din punct de vedere financiar, a meritelor familiilor lasate in urma de eroii in alb care vor fi.

Fragment din Expunerea de Motive: "De la inceputul crizei provocata de COVID-19, in Romania, au murit cadre medicale si, din nefericire, unele dintre ele vor continua sa moara la datorie in timp ce ingrijesc sute si mii de persoane pentru a le salva de la moarte. Pentru ele, datoria este mai presus de orice. Unde este atunci datoria noastra? Acea manifestare sacra pentru orice persoana, orice popor si orice stat de a-si onora salvatorii si dupa ce acestia nu mai sunt?".

Proiectul de lege cu pricina:

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.