PSD și Pro România, marile PERICOLE care amenință Bacăul. Soluțiile Anei Groza, candidată a Alianței PNL-USR-PLUS la Consiliul Local Bacău


PSD și Pro România, marile PERICOLE care amenință Bacăul. Soluțiile Anei Groza, candidată a Alianței PNL-USR-PLUS la Consiliul Local Bacău

Candidată a Alianței PNL-USR-PLUS pentru un loc în Consiliul Local al municipiului Bacău, Ana Groza explică, într-un interviu oferit Podul.ro, motivele care au făcut-o să intre în politică, în rândurile USR, dar și proiectele pe care le are pentru Bacău, oraș care se confruntă cu numeroase probleme (chiar și cu absența apei potabile în anumite zone) din pricina administrației dezastruoase a edilului fost PSD-ist Cosmin Necula, actualmente migrat la Pro România, alături de Victor Ponta.

”Ieșiți masiv la vot pe 27 septembrie și aduceți schimbarea, fiindcă doar voi puteți face asta. Nu vă irosiți votul și oferiți Bacăului, părinților, copiilor și prietenilor voștri, șansa unei schimbări reale. Votați candidații Alianței PNL-USR-PLUS, fiindcă doar Lucian Viziteu și echipa lui pot aduce schimbarea de care Bacăul are atât de mult nevoie, după dezastrul cauzat o îndelungată perioadă de PSD și, mai nou, Pro România lui Victor Ponta”, este apelul candidatei Alianței PNL-USR-PLUS.

Vă prezentăm interviul oferit de tânăra (28 ani) juristă Ana Groza:

Reporter: De ce ați făcut pasul spre politică și mai ales de ce în USR?

Ana Groza: În anul 2018 am realizat că nu mai doresc să rămân un spectator inert în fața scenei politice dezastruoase care se contura atunci și am ales USR. Nimic din oferta politică de la acel moment, ori din cea actuală, nu îmi însumează mai multe valori, crezuri, sau condiții ale modului în care îmi doresc să se desfășoare activitatea politică. Și am mari îndoieli că un partid politic care să coaguleze atât de mulți oameni valoroși și de bună credință precum USR, va mai lua ființă prea curând.

Nașterea fiului meu, proiectarea viitorului lui și inițiativa cetățenească “Fără penali în funcții publice”, au constituit de asemeni factori decisivi ai apropierii mele de sfera politică. Și așa cum am explicat, nu întâmplator mă aflu chiar în tribuna uniunii care va salva România!

Astăzi, USR reprezintă pentru mine mai mult decât o formațiune politică: este o familie care militează pentru idealuri comune. Iubirea, respectul și prețuirea pentru orașul meu natal m-au determinat ca după 7 ani petrecuți în Sibiu, să mă reîntorc și alături de cei care simt asemeni mie, să construiesc, aici, în Bacău. Cred că implicarea constantă este unica soluție viabilă pentru înfăptuirea acelor reale schimbări la care cu toții tânjim. 

Reporter: Care sunt proiectele pe care le veți implementa în Consiliul Local Bacău?

Ana Groza: Proiectele mele pentru Bacău nu țin doar de nevoile stringente ale comunității băcăuane, ci și de suflet. Mă regăsesc în ele și le susțin prin activitățile mele curente, în fiecare zi.

Aspir la un Bacău din care nimeni sa nu mai plece, ci in care toți sa se întoarcă. Dar pentru asta, Bacăul trebuie să devină un oraș prieten al tuturor categoriilor de vârstă. Eu mă angajez ca în următorii 4 ani, să fiu vocea și reprezentantul familiilor din Consiliul Local Bacău. 

Consider că traiul familiilor, sănătatea cetățeanului și a mediului în care acesta trăiește constituie temelia unei societăți durabile. Este imperios să ne canalizăm eforturile în direcția acestora, ca cele dintâi priorități.

Suplimentarea locurilor în creșe și grădinițe, construcția unora noi, cât și a mai multor spații de joacă nu doar interactive, ci și incluzive-accesibile și copiilor cu dizabilități, infrastructură pentru colectarea selectivă și implicarea administrației publice în crearea unei economii circulare, supravegherea video a unităților de învățământ și a locurilor de joacă, delimitarea spațiilor pentru părinți în parcurile mari, un festival de muzică electronica pentru tineri, sunt doar câteva dintre obiectivele mele.

Reporter: Transmiteți un mesaj către electoratul din Bacău.

Ana Groza: Ieșiți masiv la vot pe 27 septembrie și aduceți schimbarea, fiindcă doar voi puteți face asta. Nu vă irosiți votul și oferiți Bacăului, părinților, copiilor și prietenilor voștri, șansa unei schimbări reale. Votați candidații Alianței PNL-USR-PLUS, fiindcă doar Lucian Viziteu și echipa lui poat aduce schimbarea de care Bacăul are atât de mult nevoie, după dezastrul cauzat o îndelungată perioadă de PSD și, mai nou, Pro România lui Victor Ponta.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.