PSD susține un fost primar condamnat pentru pornografie infantilă: "Au venit oamenii ca să candidez din nou"


PSD susține un fost primar condamnat pentru pornografie infantilă: "Au venit oamenii ca să candidez din nou"

În data de 4 noiembrie 2019, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au decis să-l condamne pe Bogdan Davidescu, primarul PSD al comunei prahovene Şotrile, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. Instanţa a redus pedeapsa primită pe fond de edil. În primă instanţă, Bogdan Davidescu a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare de Tribunalul Prahova.

Potrivit procurorilor DIICOT, "s-a reţinut faptul că în perioada 2016 – 2017, suspectul (Bogdan Davidescu n.r.) a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului. Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj".

În luna ianuarie 2020, prefectul judeţului Prahova a emis ordinul de încetare de drept a mandatului de primar al comunei Şotrile al lui Bogdan Davidescu. Două luni mai târziu, Davidescu a revenit la Primărie, în calitate de consilier personal al viceprimarului Toporaş.

În prezent, conform dezvăluirilor jurnaliștilor de la Epoch Times, Bogdan Davidescu candidează din nou pentru Primăria comunei Șotrile, ca independent, dar de fapt susținut de PSD. Întrebat de jurnalista Loredana Diacu dacă nu era mai moral să facă un pas în spate în urma unei astfel de condamnări, Davidescu nu a dat de înțeles că respectiva condamnare reprezintă un obstacol, mai ales din moment ce justiția nu îi interzice să candideze. 

Reporter: Ce v-a determinat să candidaţi pentru un nou mandat?

Davidescu: Populaţia comunei. Adică au venit oamenii ca să candidez din nou. (...)

Reporter: Condamnarea dvs. nu vă încurcă în niciun fel? Credeţi că sunteţi potrivit după o condamnare penală pentru ce a fost, pentru pornografie infantilă?

Davidescu: Nu ştiu dacă trebuie să îmi dau eu sau dumneavoastră cu părerea, câtă vreme instanţa nu mi-a interzis dreptul ăsta... nu ştiu dacă mi-l luaţi dvs.

Reporter: Eu nu vă iau nimic, vă întreb dacă sunteţi potrivit, dacă nu era mai moral să faceţi pasul în spate...

Davidescu: Nu ştiu ce e moral, imoral, fiecare vede din unghiul lui şi... dar nu ştiu dacă trebuie să ne dăm eu sau dvs cu părerea dacă am voie să candidez sau nu. (citiți AICI interviul integral)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.