PSD Teleorman crede că un 9 la examenul de licență te face prezidențiabil


PSD Teleorman crede că un 9 la examenul de licență te face prezidențiabil

Nu doar Dragnea și-a luat porția de ode din Teleorman, ci și Dăncilă. Membrii PSD Teleorman o laudă acum pe Facebook pentru faptul că ar fi obținut nota 9 la examenul de licență. Nu la Harvard sau MIT, așa cum ar fi fost pretențiile pentru un candidat la prezidențiale, ci la Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaz Ploiești. Pesediștii cred că Viorica Dăncilă poate conduce o țară, de vreme ce îi cunoaște “mecanismul”. Motivul de mândrie ar fi, pentru ei, acela că Viorica a absolvit o facultate unde, din 500 de înscriși reușeau să termine cursurile numai vreo 200. În aceste condiții, orice absolvent al unei facultăți de stat care a reușit să termine facultatea cu un 8 sau 9 decent este, din punctul lor de vedere, un bun prezidențiabil.

Dincolo de modul penibil în care este pusă problema, cei de la PSD Teleorman încearcă să valideze punctul lor de vedere, postând și diploma de licență a Vioricăi Dăncilă, care pe vremea aceea se numea Nica Vasilica Viorica. O poezie de-a dreptul într-un singur nume! Viorica Vasilica obținea nota 9 la Forajul Sondelor, demonstrând astfel, din punctul de vedere al pesediștilor, că a fost un student eminent.

“Poți conduce corect o țară, numai dacă îi cunoști potențialul și mai ales "mecanismul". Viorica Dancilă a absolvit în anul 1988 Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Petrol şi Gaze Ploiești cu nota 9 la examenul de licență. Puțini știu că, în anii 80, la acestă facultate absolveau doar 200 de studenți din 500 care promovau examenul de admitere. În profesia de inginer, se spune că un gram de practică valorează cât un kilogram de teorie. După o guvernare PSD, condusă de Viorica Dăncilă, care a conturat o direcție de stabilitate și predictibilitate, bazată pe creștere economică, guvernul și candidatul PNL vin în fața românilor fără proiecte reale pentru România și oferă, ca substitut, discreditarea oponentei lui Klaus Iohannis în cursa pentru prezidențiale.”, se arată în postarea de pe Facebook a celor de la PSD Teleorman.

Ceea ce trebuie spus ar fi și că Viorica și-a continuat apoi studiile în lipsă la Universitatea Valahia din Alexandria, pepiniera cadrelor de partid ale PSD Teleorman. În anul 2008, Viorica Dăncilă s-a înscris, împreună cu soțul său, la Universitatea Valahia din Târgoviște-Centrul teritorial Alexandria, la programul de studii postuniversitare – masteratul de Administrație Publică Europeană. În prima sesiune, Viorica și Cristinel Dăncilă au ,,promovat” pe 21.11.2008, cu nota maximă, examenul la Istoria UE – curs susținut de lectorul universitar, Ioana Panagoreț, cunoscută pentru faptul că se ocupă de școlarizarea pesediștilor din întreg județul Teleorman. Cu toate că din 2009 exercita la Bruxelles mandatul de europarlamentar, în aceeași manieră, cei doi ,,masteranzi”, deși, aflați la mii de kilometri distanță de Universitatea din Alexandria au ,,promovat” în lipsă examen după examen, prin grija Ioanei Panagoreț. În ciuda tuturor ,,eforturilor” făcute de Ioana Panagoreț, directorul Centrului teritorial Alexandria, în cele din urmă Viorica Dăncilă i-a transmis că nu poate susține nici restanțele semestrului II, nici lucrarea de disertație, având în vedere că treburi mult mai importante o rețineau la Parlamentul Europei. Surse din universitate ne-au declarat că de același regim preferențial a beneficiat și fiul Vioricăi Dăncilă, înscris la aceeași universitate, în contextul în care nu s-a prezentat la vreun curs ori examen.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.