Pușcăriașul Dragnea primește o veste bună. O parte din dosarul Tel Drum, tergiversată de o judecătoare aservită față de fostul președinte al PSD

Pușcăriașul Liviu Dragnea primește o veste bună. Ziarul Liber în Teleorman informează că Tribunalul Teleorman, prin judecătoarea apropiată de Dragnea, Emilia Enescu, a amânat pronunțarea privind cererea DNA de redeschidere a unei părți din dosarul Tel Drum. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 1 octombrie 2019.

Este vorba despre partea din dosarul Tel Drum ce are legătură cu asocierea dintre compania de construcţii Tel Drum şi Euroconstruct Trading, firme suspectate că ar avea legături cu deținutul de drept comun Liviu Dragnea.

Amintim că în dosarul TelDrum, fostul președinte al PSD este pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat, cu un prejudiciu total estimat la 27 de milioane de euro. În cazul fraudei cu fonduri europene, Liviu Dragnea a primit o veste proastă joi, întrucât Laura Codruța Kovesi a primit susținerea Consiliului UE pentru a ajunge procuror-șef al Parchetului European. Parchetul European va avea prerogative directe în anchetarea fraudelor cu fonduri europene.

Dosarul Tel Drum a suferit numeroase tergiversări. Pe 6 iunie, procurorii au cerut Înaltei Curţi redeschiderea acestei părți a dosarului. ÎCCJ a trimis însă solicitarea DNA la Tribunalul Teleorman, instanţa supremă constatând că nu mai este competentă, întrucât Liviu Dragnea nu mai e demnitar.