Ramona Ursu sancționează CNSAS. Jurnalista a dat în judecată instituția pentru refuzul de a furniza informații de interes public

Jurnalista Ramona Ursu sancționează Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii pentru opacitatea de care dă dovadă instituția când este nevoită să furnizeze informații de interes public. 

Concret, jurnalista anunță că a dat în judecată CNSAS în două procese distince, în primul caz din cauza unor minciuni ale CNSAS în cadrul unor documente solicitate, iar în al doilea caz pentru refuzul complet de a furniza o serie de informații publice cerute printr-o solicitare. 

Totodată, Ramona Ursu precizează că va continua să pună presiune pe CNSAS și va trimite zi de zi cel puțin câte o solicitare pe Legea 544, întrucât instituția vizată "gestionează poate cea mai importantă arhivă a României, cea a fostei Securități". 

De altfel, jurnalista încurajează pe oricine să folosească Legea 544 pentru a obține informații publice de la instituțiile statului. În acest sens, vă recomandăm un grup de Facebook (îl puteți accesa AICI) destinat uzitării Legii 544/2001. Acest grup vă va ajuta în orice demers ce are ca intenție obținerea de informații de interes public.

Redăm postarea jurnalistei pe Facebook:

"Ține s-a dus azi, de dimineață, la tribunal ca să dea în judecată CNSAS, pentru că ascunde informații publice? Ține, ține? Ca idee, i-am dat în judecată, în două procese distincte, pentru că CNSAS a mințit în niște documente pe care le-am cerut în baza Legii 544. Era vorba despre ședința Colegiului CNSAS în care s-a discutat cazul lui Augustin Lazăr. Stenograma pe care mi-au trimis-o a fost una incompletă, cu pasaje scoase, mi-au spus că mi-au trimis documentul în baza unei proceduri a CNSAS, procedură despre care însă am aflat, chiar de la niște membri ai Colegiului, că nu există. Despre asta am scris aici: https://bit.ly/2LVCUKA

Iar al doilea proces pe care l-am deschis este pentru refuzul total de a-mi dea informații publice cerute într-o altă solicitare pe care le-am adresat-o. Ba mai mult, din ceea ce am aflat, pentru că am îndrăznit să cer mai multe informații publice dintr-o anumită categorie, Colegiul CNSAS a luat în discuție inclusiv adoptarea unei proceduri prin care să fie cumva restricționat accesul la acele documente. Asta deși vorbim despre informații de interes public, protejate de Legea 544. Doar că CNSAS ar cam vrea să ocolească legea asta și de ce să nu găsească o modalitate de a nu ne mai da informații care pot fi sensibile pentru unii membri ai Colegiului?

Și pentru că CNSAS este o instituție care gestionează poate cea mai importantă arhivă a României, cea a fostei Securități, și pentru că această instituție are destul de multe probleme - un membru al Colegiului CNSAS are, așa cum am scris recent, dosar de sursă a Securității. Altul este inculpat în Dosarul “Mineriadei”. Sau alți membri ai Colegiului CNSAS se comportă ca avocați ai securiștilor, în loc să-i preocupe deconspirarea foștilor ofițeri de Securitate. Sau pentru că acolo se învârt niște bani importanți din bugetul public - eu am decis să le trimit zi de zi măcar câte o solicitare pe Legea 544. Asta ca să aflăm mai tot ce se poate legat de activitatea acestei instituții, dar și pentru că eu cred că, în această țară, pe care o vrem sănătoasă, nu doar noi, cetățenii, trebuie să respectăm legile, ci și instituțiile publice trebuie să o facă.

Mulțumiri Emiliei Sercan, pentru consultanța juridică.

PS: Ca idee, de Legea 544 vă puteți folosi și voi și vă încurajez să trimiteți solicitări pentru a obține informații publice de la instituțiile statului. Dacă aveți nevoie de îndrumări, spuneți și vă ajut", transmite Ramona Ursu pe Facebook.