Rareș Bogdan a răbufnit: "Cine a scos Fantoma Albă din Dosarul 10 august? Mi-e teamă să nu ajungem la tergiversările de la Dosarul Revoluției"

Sefa DIICOT, Giorgiana Hosu, a dispus marți, 4 august, infirmarea soluției de clasare a acuzațiilor vizându-i pe șefii jandarmeriei în Dosarul 10 august. Astfel, se reia urmărirea penală împotriva acestora.

Cu toate acestea, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan nu a exclus marți seară, în emisiunea Jocuri de Putere, posibilitatea sumbră pentru democrația din România ca Dosarul 10 august să aibă soarta Dosarului Revoluției din punctul de vedere al tergiversărilor. Totodată, liberalul și-a exprimat nemulțumirea pentru faptul că Fantoma în Alb (Colonelul Paraschiv) nu este sub urmărire penală pentru coordonarea represiunii din 10 august 2018 contra manifestanților pașnici. 


Rareș Bogdan, pentru Realitatea PLUS: "Aș vrea să știu că și colonelul Paraschiv este urmărit penal. Fără Realitatea TV, lumea nu ar fi știut ce s-a întâmplat pe 10 august. Am fost în piață și am înghițit gaze împreună cu reporterii de la Realitatea. Când s-a dat clasarea dosarului, acum 2-3 săptămâni, am simțit că e cea mai neagră zi din istoria democrației românești. Ar fi foarte grav ca politicul să influențeze justiția. Noi am luptat pentru independența justiției. Politicienii de la Putere, în frunte cu premierul Ludovic Orban și cu președintele Klaus Iohannis, nu au putut reacționa pe măsura revoltei noastre, pentru că am fi fost acuzați că influențăm actul de justiție. Mi-e teamă să nu ajungem cu Dosarul 10 August la tergiversările de la Dosarul Revoluției. Șansa noastră, pentru a crede într-o Românie care se dezvoltă, este să credem în instituțiile noastre, în justiție. Societatea civilă era important să reacționeze atunci. Ei au atacat decizia de închidere a dosarului. Am o întrebare. Cine a scos Fantoma Albă (Colonelul Paraschiv, n.n.) din dosar?".