Rareș Bogdan, cu lupa pe cazul Kovesi: "Orice cetățean poate fi pus în aceeași situație! Amintiți-vă ceea ce se întâmpla când justiția era condusă de Rodica Stănoiu!"


Rareș Bogdan, cu lupa pe cazul Kovesi: "Orice cetățean poate fi pus în aceeași situație! Amintiți-vă ceea ce se întâmpla când justiția era condusă de Rodica Stănoiu!"

Deschizătorul de listă al PNL la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, a analizat cazul Kovesi într-o conferință de presă ce a avut loc vineri la Lugoj. Astfel, liberalul a atras atenția că ceea ce i se întâmplă lui Kovesi i se poate întâmpla oricărui cetățean român, cazul ei fiind unul școală. Mai mult, candidatul al europarlamentare a precizat că Laura Codruța Kovesi este abuzată pentru că și-a permis să verifice averile politicienilor corupți, să ducă o luptă împotriva corupției.

CITIȚI ȘI: Secția bolșevică a dat curs acțiunii penale împotriva Laurei Codruța Kovesi. Ce interdicții i s-au pus fostului procuror-șef al DNA

"Cazul Laura Codruţa Kovesi este un caz emblematic despre modul în care un cetăţean român este tratat de autorităţile statului subordonate PSD. În acest moment asistăm la poate cea mai gravă situaţie din ultimii doi ani, în care un cetăţean român este pur şi simplu îngenunchiat pentru simplul fapt că a avut curajul să verifice averi, să pornească o acţiune antimafie, projustiţie, anticorupţie împotriva unor lideri politici. Ce s-a întâmplat ieri (joi - n.r.) cu Laura Codruţa Kovesi, cu cele şase ore de audieri, faptul că, calitatea dânsei în momentul ieşirii din secţia specială, acest adevărat Gestapo aflat în mâinile PSD, este foarte periculos. Şi ne arată foarte clar că acest caz - Laura Codruţa Kovesi - este un caz şcoală. Un caz în care poate fi pus orice cetăţean român (…) poate fi pus orice lider din opoziţie, în momentul în care i se opune lui Liviu Dragnea şi celor care au acaparat legea în România", a declarat Rareş Bogdan, potrivit stiripesurse.ro

Totodată, Rareș Bogdan a evidențiat ideea conform căreia chiar dacă sunt unii care contestă anumite episoade din trecutul profesional al Laurei Codruța Kovesi sau privind istoricul DNA, să reflecteze totuși la felul în care acționează Secția specială în aceste momente pentru a opri fostul procuror-șef al DNA în a deveni procuror-șef al Parchetului European. De asemenea, liberalul a făcut o paralelă cu perioada 2003-2004 a abuzurilor comise de Rodica Stănoiu în justiție.

"Nu este un caz care trebuie privit de la distanţă, nici un caz care trebuie trecut cu vederea. Inclusiv pe cei care poate au supărări pe DNA sau Laura Codruţa Kovesi îi invit să facă un pas în spate şi să se gândească că, dacă astăzi un cetăţean român este blocat în accesul său către o funcţie europeană extrem de importantă, din top 10 funcţii europene, este umilit şi călcat în picioare de această Secţie Specială condusă de un procuror care a afirmat în mod public că nu a fost niciodată un procuror independent, doamna Adina Florea, gândiţi-vă ce s-ar putea întâmpla cu dumneavoastră. Amintiţi-vă, că sunteţi jurnalişti cu experienţă, ce se întâmpla în anii 2003-2004 în justiţia condusă de doamna Rodica Stănoiu, în care arestările, urmăririle penale să făceau împotriva liderilor opoziţiei, din biroul din Kiseleff 10. Dacă vreţi să ne întoarcem acolo, dacă vrem să vedem oameni luaţi de pe stradă, oameni umiliţi, oameni urmăriţi penal, oameni care prin această Secţie specială aflată sub directa coordonare a ministrului Justiţiei, caz unic în Europa, şi subordonarea politică a PSD… pe această Secţie specială poate să cadă orice om care se opune puterii politice actuale", a mai spus Rareş Bogdan.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.