Rareș Bogdan: "Dragnea încearcă să ajungă la Cotroceni prin Dăncilă!" Strategia pușcăriașului care încă conduce PSD

Pușcăriașul Liviu Dragnea pare că nu se împacă cu ideea pierderii puterii în PSD. Din închisoare, acesta a formulat apel la decizia Tribunalului Bucureşti care respinsese cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând noua conducere social democrată. În sesizarea sa, Dragnea invocă dizolvarea formaţiunii.

Surse judiciare, citate de mediafax.ro, spun că fostul lider PSD Liviu Dragnea a susţinut că, având în vedere că prin decizia sa de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare, ÎCCJ a statuat şi că Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, cele două angajate alei DGASPC Teleorman, au comis fraudă lucrând de fapt la PSD Teleorman, iar astfel sunt create premisele care duc la concluzia că organizaţia de partid PSD Teleorman trebuie dizolvată. 

Pe de altă parte, Dragnea a mai invocat faptul că în situația în care PSD nu a procedat la dizolvarea filialei de Teleorman şi pe 29 iunie 2019 au participat la Congres inclusiv membri ai filialei PSD Teleorman care au votat modificările de statut, formaţiunea se regăseşte în ipoteza juridică în care conduita „PSD Central echivalează cu însuşirea actului ilegal comis de organizaţia PSD Teleorman” între 7 iulie 2006 şi 18 decembrie 2012, ceea ce duce chiar la dizolvarea PSD în totalitate.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan este de părere că manevra lui Dragnea are ca scop crearea unei iluzii, respectiv cea a distanțării Vioricăi Dăncilă de fostul președinte al PSD.

“Un război de carton. Convingerea mea e că Dragnea încearcă să o ajute pe Dăncilă să se distanțeze de imaginea lui, să mai cucerească niște nehotărâți. Să pară că Dăncilă e reforma din PSD. În continuare se încearcă fraierirea românilor. Spuneți-mi, ce s-a schimbat în ideologia și apucăturile PSD după trimiterea fostului lider acolo unde-i este locul? E corect dacă suspectez faptul că Dragnea încearcă să ajungă la Cotroceni prin Dăncilă? Spuneți-mi voi!”.