Reîntoarcerea Acasă

O să vă spun o poveste frumoasă, care s-a întâmplat pe nedreptăţitul pământ al Basarabiei natale, în timpul ocupaţiei sovietice. În iunie 1989 nimeni nu ştia, dacă Moscova imperială va accepta revendicările moldovenilor referitor la reîntoarcerea Acasă a limbii române şi a alfabetului latin. Se cerea, prin ceva neordinar, să zdruncinăm puternic puterea comunistă de la Chişinău şi să-i facem pe moldoveni să creadă în victorie. Toată Moldova aştepta şi trăia cu ziua de joi, când săptămânalul „Literatura şi Arta”, cu un tiraj de 260 de mii (!!!), transformat în tribuna Mişcării de Eliberare Naţională, publica sute şi mii de apeluri în favoarea legiferării limbii române şi alfabetului latin. Zbirii de la Chişinău înnebuniseră, fluturau din pumn la intelectuali şi mulţimile deşteptate, ţipând ca din gură de şarpe – Net, net i escheo raz net (nu, nu şi încă o dată nu)!

Vă spuneam că ne frământam minţile să găsim ceva neordinar, mobilizator. Ideea a venit pe neaşteptate şi am considerat că a coborât din ceruri.

Se apropia Ziua comemorării poetului naţional – Mihai Eminescu, şi apăruse o poftă nesăbuită să fim la înălţimea Omului, din opera căruia a ieşit toată intelectualitatea românească din Basarabia. Nu le spun numele, să nu-i supun comentariilor maliţioase, dar câţiva oameni din redacţia „Literatura şi Arta” au decis în taină să calce în picioare legea sovietică şi să scoată numărul din 15 iunie în grafie latină. Nu exista în Chişinău nicio maşină de dactilografiat, niciun linotip cu litere româneşti, dar cel mai complicat era să sărim biroul de cenzură.

Soluţia a fost găsită – numărul de bază să fie făcut în grafie latină, iar pentru cenzură să prezentăm, în mod tradiţional, un exemplar în alfabetul rusesc. Nici cenzura, nici KGB-ul nu s-au prins că au fost păcăliţi, cum nu-şi imaginase nimeni, de la Dzerjinski până la ultimul cekist Cebrikov. Lovitura a fost mortală pentru nomenclatura comunistă de la Chişinău.

Pe 15 iunie 1989 Biroul Politic era paralizat. Pe mesele lor se afla ‹Literatura şi Arta› cu alfabetul românesc şi cu emblema ‹Arborele Eminescu› lângă siglă. În zori de zi, cu primul avion care zbura la Moscova, corespondentul special Gheorghe Malarciuc a expediat un teanc din „Literatura şi Arta” la „Literaturnaia Gazeta” şi la Uniunea Scriitorilor din Uniunea Sovietică cu o foiţă pe care scria în rusă şi română – Moldova a trecut la alfabetul latin!

În aceeaşi zi în casele a peste 260 de mii de moldoveni, după un exil de jumătate de secol, a intrat zâmbind, copilul răpit şi atât de mult aşteptat al Basarabiei.

Mă simt fericit că pot aduce peste trei decenii un cuvânt de pioasă recunoştinţă tuturor luptătorilor pentru reîntoarcerea alfabetului latin, minunaţilor mei fraţi întru credinţa românească din redacţie – Nicolae Dabija, Axentie Blanovschi, Boris Vieru, dar şi acelor extraordinare femei anonime din tipografie, cu sufletul lor atât de frumos, revărsat peste zaţul tipografic luminat de alfabetul latin, fiind gata să înfrunte Siberia, dar să participe la reîntoarcerea zestrei furate.

Alfabetul latin a fost drapelul de luptă al Basarabiei româneşti. Când am rămas atât de singuri în august 1944, duşmanii ne-au smuls drapelul din mâna slăbită, dar noi l-am ascuns lângă inimă. În ziua de 15 iunie 1989, zi legată de nemurirea lui Eminescu, Basarabia şi-a făcut singură dreptate, fără să aştepte mila străinilor. „Învierea”-- astfel am intitulat editorialul care deschidea uşa Moldovei şi îmbrăţişa părintele reîntors la vatră. Străinii îl considerau mort, iar noi ştiam că este viu şi că se va reîntoarce Acasă. Şi s-a reîntors pe 15 iunie 1989, cu Eminescu, pentru totdeauna!
Alecu Reniţă, 15 iunie 2020

Î N V I E R E A

Suntem un popor cu destinul răstignit pe crucea istoriei. Clio nu ne-a răsfăţat cu epoci de făurire paşnică, lăsându-ne să ne scriem “Hronicul vechimii“ în răgazul dintre două invazii pustiitoare, la strălucirea paloşului otoman şi la flăcările mănăstirilor şi cetăţilor aprinse de o mână haină şi nesăţioasă. Trecerea noastră şi supravieţuirea prin timpuri de perfidie fanariotică şi cruzime ţaristă, prin “eliberare” stalinistă şi “prosperare” bodiulistă e un miracol şi o enigmă pe care nici un străin nu va putea s-o dezlege.
Din codri măcelăriţi şi cenuşe spulberate, din cronici pierdute şi vetre arate, din cărţi sfinte arse şi biserici aruncate în aer, din izvoare otrăvite şi cimitire batjocorite, ne-am adunat de fiecare dată fiinţa şi-am reînviat din dragoste şi credinţă pentru Moldova. N-avem nimic mai sfânt decât această palmă de pământ în care odihnesc strămoşii, nimic mai drag decât acest grai în care au vorbit Ştefan şi Mihai.

După decenii de rătăcire şi nedreptate, ne reîntoarcem la veşmântul fiinţei noastre, reînnodăm firul rupt al vremurilor şi ne îndreptăm coloana vertebrală. Refuzăm să trăim mai departe cu memoria amputată şi rădăcinile tăiate. De astăzi ornicele încep o altă numărătoare a timpului, de astăzi pornim să ne scriem singuri istoria. Nu mai avem dreptul la erori. Să ne înarmăm cu răbdare şi voinţă şi să nu uităm nici măcar pentru o clipă că unica salvare a noastră este CARTEA. S-o deschidem şi să-i găsim semnificaţia buchiilor noi. Fii binevenit la tine Acasă, alfabet latin!

15 iunie 1989

Alecu Reniță


Editorialul săptămânalului „Literatura şi Arta”, primul număr în grafie latină apărut „în afara legii” în perioada ocupaţiei sovietice (1944-1991)

În 15 iunie 1989 ”Literatura şi Arta”, acelaşi număr, apare în două alfabete -- pentru poporul dezrobit în alfabetul românesc un tiraj de 260 de mii (!!!), pentru cenzura comunistă un exemplar în alfabetul rusesc.
Nimic nu a venit de la sine. Pentru fiecare literă din alfabetul nostru au fost bătălii îndelungate şi sacrificii.

Când lupta a încetat, iar ostaşii devotaţi au fost defăimaţi, au venit Lucinschi, Voronin, Dodon. Uniţă-vă tineri, faceţi un front comun şi scăpaţi de ei. E timpul vostru!