Relatarea unei jurnaliste: Cumpănașu, protejat de Ministerul Justiției. Instituția ascunde informații care-l vizează pe prezidențiabil


Relatarea unei jurnaliste: Cumpănașu, protejat de Ministerul Justiției. Instituția ascunde informații care-l vizează pe prezidențiabil

Jurnalista Melania Cincea a prezentat luni o situație care naște suspiciuni în legătură cu prezidențiabilul Alexandru Cumpănașu. 

Concret, Melania Cincea a precizat că a solicitat informații Ministerului Justiției, în baza Legii 544, în cazul proiectelor pe care le-a derulat instituția împreună cu Asociația pentru Implementarea Demorației, condusă de Alexandru Cumpănașu. Dar răspunsul Ministerului Justiției a fost unul neprofesionist și batjocoritor nefurnizând în fapt nicio informație clară privind cele solicitate și, mai mult, într-un final, i s-a închis telefonul în nas jurnalistei Melaniei Cincea.

Astfel, există suspiciuni legitime că Ministerul Justiției are de ascuns anumite informații ce vizează instituția și conexiunile acesteia cu asociația lui Cumpănașu.

Redăm mesajul jurnalistei Melania Cincea:

"Indolenţa de la Biroul de Presă al Ministerului Justiţiei

În 17 septembrie am solicitat Ministerului Justiţiei să comunice câte proiecte a derulat împreună cu Asociația pentru Implementarea Democrației (a lui Alexandru Cumpănaşu), valoarea şi scopul fiecărui proiect şi, de asemenea, rezultatul cu care s-a încheiat fiecare proiect.

În 10 octombrie mi-au trimis un răspuns, dar incomplet, dându-mi un link (în format pdf, să nu poată fi luat cu copy-paste...) spre arhiva ministerului, unde, sigur, nu am găsit ceea ce solicitasem.

Săptămâna trecută am dat trei telefoane, solicitând să vorbesc – pentru a primi detalii – cu persoana care a semnat răspunsul, adică şefa Serviciului de Comunicare. Nu mi s-a făcut legătura cu ea şi mi s-a comunicat că îi va fi transmis mesajul şi că voi primi răspuns. Azi am dat al patrulea telefon, în aceeaşi problemă. Mi s-a cerut, din nou, o altă adresă pe 544, în care să întreb... exact ce întrebasem în prima. Şi al cărei răspuns ar urma să-l primesc, probabil, după alte săptămâni. Întrebând cu cine am vorbit, mi s-a răspuns să trimit cererea. Am insistat şi mi-a închis telefonul în nas.

Asta e o mostră de bătaie de joc pe bani publici. Întrebarea e: are ceva de ascuns Ministerul Justiţiei?", a scris jurnalista Melania Cincea pe Facebook. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.