Renunțarea la intimitate și controlul minții în era internetului

Tehnologia a invadat viața noastră încât de multe ori nu mai putem trage o linie pentru intimitate. Filmăm inclusiv partidele de sex și ulterior ajung pe internet sau ne sunt furate din laptop/telefon. Renunțăm ușor la intimitate ori de câte ori instalăm o aplicație și îi dăm voie să ne acceseze galeria foto sau locația. În același timp, pierdem controlul minții când alegem aplicații care nu ne ajută la nimic sau produse care nu au niciun rol în viața noastră, ci doar le cumpărăm pentru „a fi în rând cu lumea” sau „pentru că alții au cumpărat”.

Scriitorul rus Yevgeny Zamyatin a descris, în romanul său „We”, pe care vi-l recomand, o societate în care intimitatea nu există, unde întâlnim case cu pereți de sticlă, iar dictatura putea să monitorizeze totul, reușind să preia controlul minții. Ulterior, romanul lui Zamyatin a inspirat mulți alți scriitori sau regizori, fiind unul dintre cele mai bune romane SF ale secolului trecut.

Internetul a distrus pereții locuințelor noastre, sau i-a făcut transparenți ca în cartea lui Zamyatin, și a creat o lume artificială, unde poți să fii ceea ce vrei și să joci după regulile tale. Aici poți să ai rol de femeie/bărbat sau de terorist, poți să cumperi cărți sau arme, poți să cauți prostituate sau soție. Internetul a devenit soluția la toate problemele noastre. Dar pentru a ne oferi soluții, internetul trebuie să cunoască problemele noastre.

Dacă vei căuta pe Google articole despre problemele în căsnicie, peste câteva minute sau zile, o să ai pe Facebook și pe Google reclame la site-uri cu psihologi sau la site-uri de matrimoniale unde să-ți găsești iubirea, depinde de caz. Dacă ești pedofil și cauți filme porno cu copii, internetul o să-ți arate doar filme porno cu copii. Deși nu este nici legal și nici moral, internetului nu-i pasă pentru că vreau doar să-și crească cifra de afaceri. Dacă tu scrii pe Facebook „Muie Dragnea”, Facebook îți va arăta doar articole din categoria „Muie Dragnea”, nu o să primești articole de la Antena 3.

Astfel, ajungem să trăim într-o bulă în care credem că problemele noastre devin problemele umanității și, de fapt, ne izolăm de realitate. Apoi, ceea ce este mai dăunător, e tocmai faptul că ne îndoim până și de realitate, din moment ce nu mai suntem capabili să o percepem, ajungând la afirmații că totul este rău, că binele nu mai există, că toți sunt corupți, că toți fură etc. Devine realitate, devine adevărat, devine bun tot ceea ce spunem sau gândim, pentru că internetul transformă banalitățile noastre într-o lume artificială și ne oferă impresia că toți avem dreptul la o părere, prin urmare, credem noi, părerile noastre sunt bune și ele trebuie ascultate. Acest procedeu a distrus filtrele noastre prin care stabileam dacă o opinie este logică, este adevărată sau este utilă societății. O astfel de atitutine putem observa în primul rând în mass-media, care a dat naștere fake news-ului tocmai pentru că oamenii nu mai au timp să gândească, au timp doar să se informeze și consideră adevărat tot ceea ce citesc. Primind informații în fiecare minut, în fiecare oră, în fiecare zi nu ne mai rămâne timp și energie să distingem nuanțele.

Pentru a observa evoluția minții umane, în secolul 21, trebuie să urmărim cu atenție motoarele de căutare și rețelele de socializare. Spre exemplu:

-         Facebook ne-a convins să-i spunem exact unde suntem, introducând funcția de check-in. Sigur, nu te obligă, dar ne-a spus că este „cool” să facem asta și l-am ascultat. Acum, aplicația lor nu mai are nevoie de check-in pentru că verifică oricum locația, reușind să ne prezinte reclame pentru care suntem în target.

-         Tot Facebook ne-a spus să distrugem intimitatea și să-l lăsăm să intre în cele mai importante momente din viața noastră sau în cele mai banale. Și așa a început isteria live-urilor pe Facebook. Ești la concert, la aniversare, la teatru, în drum spre mare – un live e mai important decât o poză.

-         Dacă introducem un nou număr în agenda telefonului, Facebook deja caută persoana respectivă și ne arată profilul ei (dacă are numărul înregistrat).

-         Google: Motorul de căutare este o inteligență artificială. Mai exact, Google se bazează pe click-urile noastre, pe minutele petrecute pe un site, pe căutările precedente. Dar pentru a știi ce site-uri să ne arate când căutăm „filme”, Google verifică tot istoricul nostru, un fel de profil. Este surprinzător că Google îți arată de fiecare dată chiar site-urile care te interesează și te ajută, nu? Deja nimeni nu mai intră pe pagina a 2-a. Există chiar o glumă: Cum ascunzi ceva pe Google? Îl indexezi pe pagina 2. Dar Google nu a vorbit niciodată despre criteriile care stau la baza acestor decizii și probabil nu vom știi niciodată cum gândește Google atunci când face selecția. Cert este că dacă ne arată fix ceea ce ne interesează și ne ajută, înseamnă că ne cunoaște al naibii de bine, poate mai bine decât ne cunoaștem chiar noi înșine.

Toate acestea sunt la o scară mică, poate ne deranjează, poate nu. Dar lucrurile au evoluat până la nivelul la care manipularea cu ajutorul internetului a devenit instrument în campaniile electorale. Cambridge Analytica e cel mai puternic exemplu până în zilele noastre și totuși nu știm prea multe despre acest scandal, ceea ce știm e doar vârful icebergului.

Folosirea internetului în campaniile electorale nu este deloc o dovadă de democrație. În momentul în care veți căuta „candidați la prezidențiale”, Google vă va arăta prima dată acel candidat care a plătit mai mult pentru reclamă. Adwords, serviciul de reclame al Google, funcționează pe bază de licitație. Astfel, nu beneficiați de informare sau o prezentare obiectivă, ci ajungeți să vedeți ceea ce vor alții să vedeți. În campaniile electorale din SUA au existat chiar mai multe scandaluri privind faptul că Google a favorizat anumiți candidați cu ajutorul căutărilor, dar s-a considerat că are dreptul să facă asta pentru că interesul lui e doar creșterea cifrei de afaceri și încasarea banilor pe reclame. Totodată, specialiștii în marketing politic au posibilitatea de a indetifica cu Google acei candidați care sunt indeciși, astfel încât să încerce să-i convingă să voteze candidatul lor.

Exprimările politice pe internet, pe rețele de socializare sau bloguri, tind să fie din ce în ce mai numeroase, dar provocarea pentru viitor va fi aceea de a învăța cum să ne protejăm de cele care încearcă sau chiar reușesc să spargă intimitatea noastră și să ne manipuleze prin campanii online. Dacă marile companii reușesc să ne vândă produse de care nu avem nevoie (recunoașteți, de câte produse aveți nevoie când cumpărați de Black Friday?), tot așa vor face și specialiștii în marketing politic – ne vor vinde politicieni inutili, incompetenți, în care ne vom pune toate speranțele, doar pentru că „sunt altfel”, „sunt noi în sistem”, „au experiență” sau tot felul de alte criterii, în funcție de ceea ce ne dorim să auzim. Marketingul politic va profita de slăbiciunile și problemele noastre pentru a ne convinge că X sau Y sunt soluția pentru o viață mai bună, care va întârzia mereu să apară.

Oricum ar fi, internetul a intrat în intimitatea noastră și ne-a convins să-i deschidem ușa și să-l primim înăuntru, pentru ca apoi să transformăm viețile noastre în ceva public, unde ceilalți apreciază, se amuză sau ne plâng de milă. Să nu uităm că din 2020 China va pune în funcțiune cel mai mare sistem de monitorizare al cetățenilor, unde Guvernul va oferi ratinguri și înregistrări pentru toți cei 1,3 miliarde de cetățeni. Toate aceste tehnologii împreună cu dorința guvernelor de a deține controlul vor deveni, în viitor, ceea ce Mikhail Bakunin (tatăl anarhismului) numea „dictatură invizibilă”, care va fi vândută de regimuri democratice.