România devine țara magistraților privilegiați, cu imunitate, salarii și pensii colosale. Aberația propusă de Cătălin Predoiu este desființată de jurnaliști și asociațiile din magistratură

Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un magistrat (procuror sau judecător) se poate face cu autorizarea prealabilă a procurorului general, se arată în proiectul de lege al Ministerului Justiţiei privind desfiinţarea Secţiei speciale, care prevede instituirea unor măsuri suplimentare pentru a proteja magistraţii de presiunile exercitate asupra lor prin denunţuri "abuzive".

În proiectul de lege publicat marţi, MJ propune modificarea unor articole din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul în care anchetarea unui magistrat se face doar cu aprobarea procurorului general, iar trimiterea în judecată trebuie încuviinţată de CSM.

Astfel, la art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, după alineatul (2) se introduce încă un alineat care arată: "Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror se face cu autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Proiectul poate fi consultat integral AICI

Societatea civilă, jurnaliștii, experții din justiție au reacționat dur la aceste propuneri aberante văzute ca un soi de imunitate pentru procurori și judecători de natură să lezeze independența justiției

Jurnalista Ondine Gherguț pe pagina sa de Facebook: „O altă porcărie făcută de ministrul PREDOIU: propune două forme de IMUNITATE pentru procurori și judecători care NU existau.

Și anume,

1."Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror se face cu AUTORIZAREA prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Până acum NU exista această piedică, se putea începe urmărirea penală, doar pentru percheziții și arestarea unui magistrat- procuror sau judecător- era necesar avizul secției CSM din care acesta făcea parte

2."Trimiterea în judecată a judecătorilor și procurorilor se încuviințează de Secția pentru judecători sau, după caz, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.”

Până acum trimiterea în judecată NU era condiționată de acest aviz.

Stau și mă întreb: dacă CSM trebuie să avizeze trimiterea în judecată, adică analizează probațiunea din punctul de vedere al legalității și solidității, atunci ce mama ...Doamne-iartă-mă!- mai fac judecătorii de cameră preliminară (fond și apel)?

Predoiu a profitat de faptul că toți îl obligăm să desființeze Secția Specială de anchetare a magistraților și odată cu desființarea secției, vine și cu imunitățile pentru magistrați.

Societatea NU mai vrea IMUNITĂȚI de nici un fel, PREDOIU e anacronic, trebuie să plece! (informațiile sunt din proiectul de lege propus de Predoiu)”

Jurnalistul Mircea Marian pe pagina sa de Facebook: „În țara asta, suntem o mână de papagali care: plătim taxe și impozite în draci, muncim 7 zile din 7 fără să ne ridicăm statuie pe Facebook, ieșim în stradă când trebuie apărate drepturile și libertățile civile și avem dreptul democratic de a lua bătaie de la jandarmi, știind sigur că ăia nu vor păți nimic.

Deasupra noastră, o castă de conducători care au pensii speciale, se pensionează la 40-50 de ani, au concedii plătite de contribuabili, muncesc poate 3-4 zile/ săptămână și beneficiază de tot felul de imunități, ca să nu fie deranjați când fură sau omoară oameni pe șosele. Sistemul e cu atât mai pervers cu cât PSD le-a dat și celor din CCR aceste privilegii, ca să fie sigur că se vor proteja între ei și va fi aproape imposibil de spart solidaritatea de castă.

Și ce face azi minunatul domn Predoiu, bomboana de pe coliva lungului șir de mici măgării pe care le-a făcut de când a ajuns iar ministru? Le dă magistraților, nu una, ci două rânduri de imunitate: ancheta penală se declanșează doar cu OK-ul procurorului general, iar trimiterea în judecată doar cu avizul CSM.

Adică, eu, papagalul Mircea Marian, trebuie să am încredere în justiție și nu există nici un filtru la arestarea sau trimiterea în judecată. Dar magistrații nu au încredere în sistemul în care lucrează, așa că se instituie două rânduri de filtre care îi protejează de răspunderea penală.

Dacă mai există în PNL și liberali, poate totuși vor spune ceva și vor opri măgăria asta.

PS: Laura Ștefan, desigur mai elegantă decât mine, un rinocer nervos, explică mai bine de ce propunerile făcute de ministrul Justiției sunt incorecte.”

De asemenea, Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi Asociaţia "Iniţiativa pentru Justiţie" critică dur proiectul Ministerului Justiţiei.

Într-un comunicat citat de Agerpres, asociaţiile magistraţilor susţin că, pe lângă dispoziţiile privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) şi revenirea la competenţele legale ale parchetelor existente anterior înfiinţării acestei secţii, îndelung solicitate de corpul magistraţilor români şi de entităţile internaţionale, proiectul de lege mai conţine şi o serie de dispoziţii, calificate de Ministerul Justiţiei drept "garanţii procesuale solide pentru protejarea independenţei magistraţilor faţă de orice erori judiciare sau eventuale abuzuri".

Prin aceste dispoziţii, aflate în stadiul de propunere, se doreşte ca punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror să se facă doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general al României, iar trimiterea în judecată a judecătorilor şi procurorilor să se încuviinţeze de Secţia pentru judecători sau, după caz, de Secţia pentru procurori a CSM.

Cele două asociaţii atrag atenţia că astfel de prevederi nu au fost niciodată solicitate de către magistraţii oneşti din România şi susţin că şi alte categorii sociale, cum sunt parlamentarii, ar putea să ceară privilegii asemănătoare.

"Asemenea filtre în calea tragerii la răspundere penală a magistraţilor sunt în mod evident neconstituţionale, pentru că ar situa magistraţii deasupra cetăţenilor obişnuiţi. Mai mult, dacă astfel de modificări ar intra în vigoare, s-ar deschide calea spre crearea de privilegii şi pentru alte categorii sociale, cum ar fi parlamentarii. Propunerea Ministerului Justiţiei este, prin urmare, cu totul inexplicabilă. Arătăm că nu a fost sesizată nici Comisia de la Veneţia pentru emiterea unui aviz, absolut necesar într-un astfel de context", spun magistraţii.

În opinia celor două asociaţii, încuviinţând trimiterile în judecată, ambele secţii ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţia României.

"Pe de altă parte, după adoptarea, în cursul anilor trecuţi, a principiului separării carierelor în magistratură, aproape fără excepţii, nu se poate susţine sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuţii extrajudiciare, de tipul secţiei pentru judecători a CSM, peste activitatea obişnuită a unui procuror, sub forma încuviinţării trimiterii în judecată a judecătorilor cercetaţi penal. De asemenea, propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de un judecător sau procuror numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general, în condiţiile în care recenta selecţie a procurorilor de rang înalt nesocoteşte flagrant recomandările Comisiei de la Veneţia, GRECO şi Comisiei Europene, apare ca fiind cu totul nepotrivită, încălcând fără dubii independenţa procurorului de caz şi creând un 'super-procuror', care se va bucura de impunitate totală, cât timp nu va avea cum să-şi încuviinţeze cercetarea propriei persoane. Nu în ultimul rând, încuviinţarea trimiterii în judecată efectuată de secţia pentru judecători a CSM, un organ pur administrativ, cu totul distinct de parchete, poate fi de natură a pune presiune pe completul de judecată învestit cu soluţionarea ulterioară a acelei cauze penale", mai spun cele două asociaţii.

Conform acestora, crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti nu presupune acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se "bucură".

"În consecinţă, astfel de reglementări, pe care nici măcar fosta guvernare, ale cărei proiecte în domeniul justiţiei au fost profund criticate de Comisia Europeană, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni, GRECO, Comisia de la Veneţia, nu a îndrăznit să le propună, reprezintă un fapt regretabil şi nescuzabil, de natură să creeze prejudicii corpului onest al magistraţilor, motiv pentru care emitentul lor trebuie să îşi asume urgent răspunderea şi să procedeze în consecinţă la retragerea lor (respectiv a acelor reglementări care nu au legătură cu desfiinţarea SIIJ)", mai afirmă semnatarii comunicatului.