România pesedizată, raiul criminalilor. Florin Negruțiu, întrebare-cheie pentru Dăncilă și acoliții săi: "Au mai ieșit încă o mie de violatori, criminali din pușcărie. Abrogați legea recursului compensatoriu?"

Unul dintre suspecţii în cazul crimei produse duminică în Piaţa Constituţiei a fost condamnat pentru o altă crimă şi a fost eliberat mai devreme, respectiv anul trecut, în baza recursului compensatoriu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie. Poliția a efectuat de abia vineri dimineață, la 5 zile după crimă, ample percheziții și acțiuni de căutare a persoanei suspectate.

CITIȚI ȘI: Lupte de stradă cu săbii și bâte soldate cu un mort lângă Parlamentul României

În acest context, jurnalistul Florin Negruțiu a scos în evidență dezastrul pe care l-a produs legea recursului compensatoriu în societatea românească și faptul că pesediștii și aliații lor nu repară situația nici acum după atâtea orori care s-au întâmplat. Astfel, jurnalistul a atras atenția că Viorica Dăncilă și partenerii săi care au făurit legea recursului compensatoriu ar trebui întrebați cât mai des când o abrogă: "Doamnă, au mai ieșit încă o mie de violatori, criminali din pușcărie. Abrogați legea recursului compensatoriu?".

Mai mult, Florin Negruțiu a punctat că pe lângă problema recursului compensatoriu mai e o problemă ce vizează siguranța cetățeanului: "Ați văzut că nu mai sunt echipaje de Poliție care să patruleze prin oraș?! Stau pitiți prin birouri".

CONSULTAȚI ȘI: Date de ultimă oră ale regimului criminal PSD: "Peste 7000 de criminali, violatori și tâlhari liberi pe străzile României!". Numărul celor care au recidivat

Moderatoare Digi24: La protestele împotriva legilor justiției participanții erau identificați, iar mulți au luat amendă, li s-a cerut buletinul și a doua zi știau jandarmii cine sunt. Iar acum incidentul este duminică noaptea și Poliția face percheziții vineri. 

Florin Negruțiu: Sigur, ei și-au pierdut organul ăsta natural de a servi cetățeanul. Spune doamna premier Viorica Dăncilă că n-au intervenit pentru că nu există ministru. Serios? Păi ministrul îi spune polițistului ce să facă? Dacă vede un omor pe stradă, polițistul ăla așteaptă să îi spună ministrul politic ce să facă?! Este noaptea minții ceea ce susține doamna premier Viorica Dăncilă. Asta îmi amintește de un banc de dinainte de 1989: "România lui Ceaușescu declară război Statelor Unite ale Americii. Ne ambalăm, ne ducem spre americani, iar în ziua marii confruntări facem cale întoarsă. Și americanii sunt mirați: ce s-a întâmplat cu românii? Păi ne-a murit tanchistul". La fel și doamna Viorica Dăncilă spune "Păi nu avem ministru la Interne. Polițiștii noștri nu știu ce să facă. Jandarmii noștri nu știu ce să facă în lipsa unui ministru".

Unde s-a întâmplat lucrul ăsta? În fața Casei Poporului, lângă SRI, lângă Ministerul de Justiție, lângă Parchetul General, lângă toate instituțiile păzite și ultra-păzite. Unii ar spune că borfașii din fața Casei Poporului, dacă săreau gardul, puteau fraterniza cu omologii lor care le-au deschis pușcăriile. Pentru că problema de fond este această nenorocită de lege a recursului compensatoriu care este, iată, în vigoare și astăzi după ce au ieșit din pușcărie 21 de mii de criminali, de violatori, tâlhari ș.a.m.d. În fiecare zi din pușcăre ies 10 astfel de indivizi. Legea a fost dată într-adevăr pentru corupții politici. Dintre toți cei ieșiți din pușcării doar 1,46% reprezintă condamnații pentru corupție. Restul sunt criminali, violatori, pedofili, autori de infracțiuni cu violență. Oamenii ăștia, în mare parte, s-au întors deja în pușcărie. Numai că acolo ce se întâmplă? Beneficiază în continuare de recursul compensatoriu. Doamna Viorica Dănciă, când iese în spațiul public, ar trebui întrebată de fiecare dată: "Doamnă, au mai ieșit încă o mie de violatori, criminali din pușcărie. Abrogați legea recursului compensatoriu?". La fel ar trebui întrebați liderii politici din PSD, Iordache, Nicolicea și Șerban Nicolae și restul lumii, la fel liderii politici din UDMR, Marton Arpad din Comisia Juridică, Kelemen Hunor. Toți ar trebui întrebați pentru că ei au dat această lege a recursului compensatoriu: "Abrogați această lege sau așteptăm ca aceste nenorociri să se întâmple?!". Noi stăm și ne uităm cum mori oameni și ne întrebăm: "Băi, dar ce e de făcut? De ce nu vine Poliția?". În primul rând hai să stopăm la sursă fenomenul ăsta. Hai să-i lăsăm pe oamenii ăștia să își ispășească pedeapsa complet în pușcării și, apoi, poate scoatem și noi niște echipaje de Poliție prin oraș. Ați văzut că nu mai sunt echipaje de Poliție care să patruleze prin oraș?! Stau pitiți prin birouri

Dacă lucrul ăsta se întâmplă în buricul târgului, gândește-te ce se întâmpla la aceeași oră în Ferentari sau în Tei-Toboc unde se fac descinderi la 5 zile după Scripturi. Ce se întâmplă în alte zone, în alte cartiere? Poliția este inexistentă pe străzile din București, nu mai patrulează, nu mai servește cetățeanul, stau în birouri, așteaptă salarii și pensii. Pentru că ei în ultimii ani și-au pierdut organul ăsta de a se comporta natural, de a-și urma instinctele naturale, de a servi legea, interesul general, nu pe cel politic