România, sub lupa lui Vladimir Tismăneanu: Canaliile de la PSD-ALDE promovează interesele Rusiei! Țara e capturată de infractori! Jurnalismul independent e sub asediu!

Politologul Vladimir Tismăneanu prezintă tabloul politic al momentului în ceea ce privește România prin 2 postări pe Facebook. Concret, profesorul Universității din Maryland atrage atenția că actuala coaliție guvernamentală împreună cu oficinele propagandistice din presă și oamenii infiltrați în justiție încearcă să smulgă România din UE și NATO și să o apropie de Rusia. Mai mult, Vladimir Tismăneanu îi transmite președintelui României Klaus Iohannis că trebuie să apere interesul național, iar în momentul de față asta însemnă susținerea candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru conducerea Parchetului European.

"Pe teritoriul României acționează ceea ce se numește o Coloană a Cincea. Condusă de Dragnea, Valcov, Tăriceanu, Dăncilă, Tudorel Toader, Carmen Dan, Teodorovici, Meleșcanu, inspirată direct de securistul Felix, de gușterul fugar Ghiță și acolitul său Gușă, cu sprijinul variilor gunoaie care au acaparat poziții în justiție (Adina Florea, Savonea) și presă (Capsali, Ghilezan, Hoandră, Badea și alți gâzi), de conivență cu toate scursurile și jegurile acestor vremuri triste, Coloana a Cincea este decisă să slujească interesele Rusiei și să smulgă România din UE și NATO. Interesul național impune să se acționeze categoric și neîntârziat împotriva acestor planuri criminale! Datoria presedintelul României este să apere interesul național. La ora actuală, acesta înseamnă, acut și urgent, susținerea candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru conducerea procuraturii UE!", scrie analistul politic în prima postare

Totodată, Vladimir Tismăneanu face o radiografie a presei românești și evidențiază că în prezent aceasta poluează spațiul public împreună cu cei de la putere promovând interesele Rusiei, iar jurnalismul independent este pe cale de consecință sub asediu. În viziunea politologului, regimul politic din România este o dictatură cleptocratică în forma ei cea mai obscenă.

"Ciumă roșie este reîncarnarea, mult mai periculoasă și nefastă, a patrulaterului roșu, când pedeseriștii lui Ilici și Văcăroiu dansau cazaciok în compania lui Vadim, Ungheanu, Păunescu și alți stalino-fasciști. Pe atunci, România nu era în NATO și UE. Pe atunci, era activ președintele moral al României, Corneliu Coposu. Pe atunci, existau jurnaliști independenți care aveau propriile show-uri la varii televiziuni. La ora actuală, spațiul public este poluat la maximum, țara este capturată de o bandă de infractori, tâlhăria a devenit moneda curentă, jurnalismul independent este sub asediu, iar canaliile din Coloana a Cincea promovează cu maximă nerușinare interesele ruse. Suntem la ceasul dictaturii cleptocratice în forma ei cea mai obscenă...", analizează Vladimir Tismăneanu în a doua postare.