Ruina și sărăcia Basarabiei este consecința nehotărârii moldovenilor de a deveni parte a României moderne. UNIREA, unica soluție


 Ruina și sărăcia Basarabiei este consecința nehotărârii moldovenilor de a deveni parte a României moderne. UNIREA, unica soluție

De ce timp de trei decenii R.Moldova nu și-a rezolvat nici una din problemele ei de bază?

De exemplu – recunoașterea oficială a adevărului istoric despre furtul teritorial din 28 iunie 1940 și originea românească a moldovenilor; crearea statului de drept și pacea socială internă; încrederea și bunăstarea cetăţenilor; reîntregirea naţiunii române și integrarea ei în spaţiul civilizaţiei europene.

În viziunea mea sunt trei cauze principale, care ne-au ţinut încremeniţi în statutul de colonie sovietică și, astfel, ne-au scos în afara proceselor istorice de pe continentul european. Prima ar fi – confiscarea Mișcării de Renaștere Naţională a moldovenilor din anii 1986-1992 de către serviciile secrete rusești și vechea nomenclatură comunistă, care, împreună, după războiul de pe Nistru, organizat de Moscova, au preluat întreaga putere în R. Moldova și o deţin până în prezent;

A doua cauză ţine de curmarea oricăror începuturi de apariţie a unei clase politice românești, patriotice și oneste, devotată idealurilor de reîntregire naţională și de aderare la spaţiul de dezvoltare și securitate euroatlantic;

O a treia cauză vine din mentalităţile colective deformate și nostalgiile populaţiei după Uniunea Sovietică; din lipsa de voinţă a moldovenilor de a se rupe definitiv de trecutul comunist și a-și lua destinul în propriile mâini.

În consecinţă, o pendulare devastatoare și ridicolă între Est și Vest, între Rusia imperială și Europa civilizată, fapt care a garantat menţinerea neîntreruptă a mafiei la putere, a paralizat orice proiect intern de dezvoltare, izgonindu-i pe moldoveni din casele lor și împrăștiindu-i în cele patru zări ale lumii.

Lucrurile nefăcute la timpul lor te îngroapă de viu sau îţi aduc mari pierderi și supărări.

Dacă nu ai semănat pământul în zilele bune de primăvară, nu aștepta roadă în toamnă. Și dacă nu vii pe peron la ora exactă, trenul pleacă, nu te așteaptă să-ţi cauţi încălţările. Când tună și fulgeră în lume, când se pornesc vijeliile istoriei și se năruiesc imperiile, nu te ascunzi sub masa pe care se croiesc hărţile viitorului, ci lupţi pentru ca Ţara ta să fie așa cum a fost – liberă și întreagă. Dacă ai văzut că Tricolorul românesc a fost înălţat peste Basarabia ta natală, de ce te-ai oprit la jumătate de drum? Aștepţi vremuri mai bune? Ei, iată, ele nu au mai venit. Ceasul nostru stă oprit în alte timpuri, iar noi, mumificaţi în așteptare, privim cum ne crește iarbă în papuci.

Ne temem cumplit să luăm decizii cruciale, batem pasul pe loc și întârziem fatal să ne facem dreptate, să ne împlinim idealurile și destinul. Ţările din fostul imperiu nu au cerșit dezlegare de la Kremlin. Balticii și-au rezolvat problemele – au intrat în Uniunea Europeană. Georgia și Ucraina varsă sânge pentru a fi libere și a adera la NATO. Iar moldovenii au Totul, au Ţara lor mare și frumoasă, dar caută potcoave de cai morţi, amână de la o zi la alta să treacă pragul casei părintești și să devină stăpâni în vatra lor milenară, să înceapă și ei să trăiască o viaţă normală. Șovăielile, indeciziile și întârzierile în istorie pustiesc ţările, sărăcesc popoarele și distrug soarta a milioane de oameni. Factura sau plata pentru întârziere în istorie ruinează și slăbește state bogate, darămite pe cele artificiale.

România, Europa, SUA, Japonia ne ajută să recuperăm anii pierduţi, ne oferă miliarde de dolari pentru proiecte, șosele, grădiniţe, școli, infrastructură și modernizare, ne întind mâna frăţește și ne consideră parte din familia lor. Însă nicio ţară nu dorește, cu excepţia Kremlinului, să ne facă fericiţi cu tancul ori să ne tulbure minţile cu propagandă mincinoasă. Lumea civilizată vrea cu adevărat să ne smulgă din subdezvoltare, sărăcie și întuneric. Cel mai important e să dorească și moldovenii să iasă din mocirlă, să se ridice în picioare și să spună deschis României și lumii civilizate, CE VOR EI, CARE E VOINŢA LOR DE VIITOR.

Fără făţărnicie, fără șmecherii răsuflate, fără povestea mielului blând care suge la două mame. Să vorbească basarabenii responsabili, fiindcă guvernanţii de la Chișinău mint și acasă, și la București, și la Bruxelles. Să-i auzim deschis, în primul rând, pe factorii de decizie de la Preșidinție, Parlament și Guvern. Să ne spună, fără demagogie, dacă au numai pașaport românesc sau și voinţă de a înlătura frontiera de pe Prut, de a lichida restanţele, bâlbâielile politice și întârzierile acumulate timp de un sfert de veac.

Ruina și sărăcia în care moldovenii își duc viața jalnică este o consecință a întârzierii și nehotărârii lor de a deveni parte integrantă a României moderne, a României europene. Moldoveni, luați aminte -- factura pentru întârziere în istorie costă cel mai scump și distruge milioane de destine.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.