Rusia și agenții KGB-iști din presă invocă strigoiul lui Plahotniuc pentru a-l SALVA pe rusofilul Dodon. Cum este protejat măscăriciul Moscovei

Toţi cei care au încercat în ultimii 7-8 ani să abordeze în spaţiul public alte subiecte de importanţă majoră decât Plahotniuk erau etichetaţi ca oamenii oligarhului.

Oricine îndrăznea să spună, cu jumătate de gură, că isteria colectivă face parte din tehnicile războiului hibrid şi duce la paralizia democraţiei şi gândirii libere, auzea în spatele său corul strident al talibanilor, care urlau în megafoane şi de la holdingurile mass-media ale bandiţilor, că eşti un tip vândut sau rătăcit.

Comentatorii profesionişti, de primă mărime de la Chişinău, au fost călcaţi în picioare de reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, de turmele de mercenari dezlănţuite şi încântate de analizele „profunde” ale unora de teapa lui Alexei Tulbure sau Cornel Ciurea, Mark Tkaciuk sau Serioja Mocanu, Renato Usatâi sau Andrei Popov, Roman Mihăieş sau Cristian Tabără, Nataşa Morari sau Oleg Cristal, -- „formatori de opinie” care au stabilit noile standarde de analiză politică, economică, socială, culturală etc.

Cam din 2012, aproape că nu a existat emisiune TV, în care cei invitaţi să nu intre în competiţie -- cine rosteşte mai des mizerabilul şi obositorul cuvânt „Plahotniuk”. Acest model primitiv de „dezbatere televizată”, la care participau cam aceeaşi actori selectaţi de „serviciile de inteligenţă”, a format în masele largi stereotipuri colective dure şi mesaje agresive, fără drept de apel şi gândire critică.

Mai adăugăm că reprezentanţii naţiunii civice moldoveneşti, înveşmântaţi în togă de experţi universali şi comentatori politici, omniprezenţi la toate televiziunile din R.Moldova, au beneficiat de o susţinere consistentă din partea altor voci similare de la Bruxelles, Berlin, Moscova şi Bucureşti.

Pentru a umple cu „credibilitate” politica falimentară a Chişinăului oficial – şi cu Estul, şi cu Vestul, şi cu cei care dau mai mulţi bani de pomană pentru guvernările clanurilor banditeşti de pe malul Bâcului, la rugămintea unor Dughini din Germania, diferite celule de experţi bizari din Europa au sosit să „combată corupţia” în stil putinist, să modeleze instituţiile statului moldovenesc conform viziunilor elaborate la Izborsk şi în laboratoarele Institutului Rus de Studii Strategice (RISS). Rezultatul s-a dovedit a fi dezastruos: foarte multă lume a pierdut imunitatea la pericolul de bază – Rusia imperială – sursa surselor din care derivă toate celelalte pericole. Concomitent populaţia a pierdut şi capacitatea de a analiza cât mai obiectiv procesele politice reale, nu cele mimate.

Ca pe timpul represaliilor staliniste, intelectualii neînregimentaţi au devenit „duşmani ai poporului”, fiind murdăriţi din cap până în picioare, deoarece au refuzat să facă parte din clanurile banditeşti ale binomului Plahotniuk-Dodon sau a foştilor lor parteneri de afaceri aciuaţi în Rusia sau Europa.

Nu se cerea prea mult discernământ ca să înţelegi că majoritatea emisiunilor de la televiziunile de „opoziţie” şi acţiunile de protest din 2015-2016, cu participarea lui Dodon şi Usatâi, erau dirijate de serviciile secrete.

Ca să ascundă adevăratul centru de coordonare a „dodo-usatiucilor” din stradă şi mass-media, cârtiţele lor mai vechi şi mai noi, întrebau zeflemitor şi retoric – unde-s tancurile ruseşti?

Abia când au primit replica întârziată că televiziunile din R.Moldova, conectate la reţeaua de jurnalişti sub acoperire din holdingurile mass-media finanţate din „kuliok”(Igor Dodon) şi de la Moscova via Bahamas, reprezintă tancurile ruseşti moderne, trompetele frontului invizibil au trecut la alte refrene să buimăcească lumea.

Oricum, apariţia lui Kozak la Chişinău în iunie 2019 se făcea pe un teren bine pregătit, fiind ultima parte a scenariului de transferare a puterii de la un bandit la altul.

Mai înainte venise „profetul” Iosif Kobzon să ne vestească „Deni Pobedî” chiar din inima simbolică a Chişinăului, din PMAN, fără să supere Alianţele 1,2,3 sau patrioţii de carton din capitală.

Indiferent de justificările făţarnice şi laşe, mi-a fost şi îmi este silă de lichelele, care au dus oala lui Plahotniuk şi au mers şi merg la braţ Dodon. Aceste scursuri şi râsuri, pe bune, ar merita să intre în Lista ruşinii naţionale şi să cunoască pentru totdeauna oprobiul alegătorilor.

În iunie 2019 îmi venea să cred că fuga dezonorantă a oligarhului, în sfârşit, va curăţa spaţiul informaţional şi mediatic de teroarea zilnică întitulată „Plahotniuk”, aducând problemele reale şi agenda cetăţenilor în Parlament, Guvern şi mass-media.

Spre nenorocirea noastră, lucrurile au mers din rău în mai rău. După ce Igor Dodon a încetat să mai doarmă în ambasada Federaţiei Ruse şi a ieşit de acolo cu un braţ de pamperşi de rezervă, s-a gândit să se prezinte ca salvator, ca erou.

Legenda născocită de alde Popovici îl arăta nu ca pe o slugă jalnică, ci ca pe un demn urmaş de-al lui Kotovski, care luptă cu boierul oligarh până îi ia „kuliokul” şi îl fugăreşte din palat.

Când s-a văzut cu sacii în căruţă, iar partenerii din alianţa Kozak i-au dăruit paşnic întreaga putere cu tot cu SIS, Consiliul Suprem de Securitate, CNA, SPPS şi Procuratură, Igor Dodon a simţit, pentru prima dată, că-i trece ceva prin cap -- un gând ciudat, o spaimă rece, un tremurici de mărire: stăpânul local fugise, iar el, sluga slugilor şi mincinosul mincinoşilor, uite că a ocupat tronul oligarhului.

Pare mai mult o poveste de groază, dar scula lui Putin şi Plahotniuk, ajunge din noiembrie 2019 proprietarul absolut al statalităţii moldoveneşti, „arhitectul combaterii corupţiei şi dezoligarhizării”.

Îmi vine destul de greu să cred că Moscova poate miza pe o nulitate atât de perversă ca Dodon, un tip total corupt, îngâmfat şi fudul, un individ burduşit de minciuni şi lipsit de orice merite. Dar, mă rog, nu e prima dată când Kremlinul se leagă cu secăturile unei sau altei naţiuni.

Ca să-şi salveze marioneta de o revoltă populară, serviciile secrete l-au sfătuit pe Igor Dodon să recicleze, să reinventeze şi să readucă imediat fantoma lui Plahotniuk în politica moldovenească şi în mass-media.

Sperietoarea oligarhului fugar este scoasă zilnic din Preşedinţie, Parlament, Guvern, Procuratură şi purtată de la o televiziune la alta, iar holdingurile finanţate din „fur-kuliok” ţin motoarele la turaţii maxime ca să reanimeze isteria colectivă.

Manevra e simplă, dar cu rezultate majore -- nemulţumirile populaţiei nu cad în capul nepriceput al lui Dodon, ci în strigoiul de peste ocean.

Parlamentarii partinici, oportuniştii, profitorii şi laşii evită să spună cine, de ce şi cum a dat întreaga putere marionetei lui Putin. La ce bun să rişte să spună adevărul, când pentru orice eşec, trădare, incompetenţă, lipsă de viziune există un ţap ispăşitor? Ce poate fi mai convenabil în politica iresponsabilă decât să dai vina pe altcineva?

Şi cei mai mărginiţi pricep că la 1 noiembrie Dodon va candida pentru funcţia de preşedinte, nu Plahotniuk. E limpede şi pentru analfabeţi că la eventualele alegeri anticipate, grupul diversionist şi corupt al socialiştilor va lua cele mai multe mandate de deputaţi (gaţcanii şi fur-kuliocii ştiu metodele), iar zdrenţele lui Plahotniuk de la „democraţi” nu vor trece nici pragul electoral.

De ce aruncaţi fumigene, de ce aburiţi alegătorii, de ce îi speriaţi cu un cadavru îngropat peste ocean? Pentru cine lucraţi? Pentru cel care lua „kuliokul” de la stăpânul local şi, acum, a smuls pâinea şi obiectul muncii aliaţilor săi şi s-a transformat într-un aprig luptător cu stafia hoinară?

Este evident că le băgaţi pe gât moldovenilor o agendă falsă şi străină, îi pregătiţi să nu lupte cu Dodon, ci cu oligarhul fugar, îi deprindeţi din timp cu gândul că măscăriciul lui Putin va câştiga inevitabil.

Să fie limpede pentru toţi – readucerea acasă a sperietoarei Plahotniuk cu 4 luni înainte de alegerile prezidenţiale este cea mai eficientă şi câştigătoare mişcare a serviciilor care îl consiliază pe Dodon, este cea mai înşelătoare mască pe care şi-o pun leprele corupte din formaţiunile politice, din Preşedinţie, Parlament, Guvern, justiţie şi mass-media, este formula de succes care garantează păstrarea în continuare a regimului antipopular, mafiot, banditesc şi străin în frunte cu trădătorul de neam şi ţară, Igor Dodon.

În intervenţiile mele publice i-am tratat, de când au apărut pe scena politică, atât pe Plahotniuk, cât şi pe Dodon, ca pe doi siamezi zămisliţi din acelaşi ADN criminal, cu aceleaşi deprinderi perfide de a folosi puterea pentru a jefui proprietăţile statului şi a arunca în umilinţă şi sărăcie neagră peste trei milioane de alegători răbdători. Ambii urăsc până la ultima fibră poporul din care fac parte şi îi dispreţuiesc oribil pe moldoveni.

Ce le doresc? După rostirea sentinţei judecătoreşti, tandemul Dodon-Plahotniuk să fie ţinut câteva zile în faţa instituţiilor pe care numiții le-au pângărit, iar cetăţenilor să le permită să se apropie de ei pentru a le spune cum au guvernat. Nu ar fi rău ca ambii încătuşaţi să fie purtaţi şi prin localităţile ruinate, să audă vocea oamenilor necăjiţi. Apoi să-i închidă pentru totdeauna în aceeaşi celulă. Acest lucru este foarte real, dacă niciun alegător nu-l va vota la 1 noiembrie pe „kuliokul Dodon”, cel mai corupt, petrecăreţ, fudul, lacom şi iresponsabil şef de stat din Europa.