Odioasele minciuni ale lui Tăriceanu. Fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis de comuniști, aruncă în aer delirul președintelui Senatului: „Nu l-am cunoscut niciodată personal și nu mi-a fost profesor”

Profesorul Vladimir Tismăneanu publică în miez de noapte, sufocat de revoltă, o scrisoare deschisă incredibilă adresată opiniei publice de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, torturat și ucis de comuniști în închisoare la 17 noiembrie 1985, în care acesta aruncă în aer toată povestea croșetată cu nonșalanță de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în timpul unei emisiuni televizate.

„Întâmplarea face ca băiatul disidentului Gheorghe Ursu, care a murit în închisoare, să-mi fi fost chiar student și, la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtășească mie și unui coleg de-al meu cu mare frică pentru că se temea că acest lucru ar putea să aibă consecințe asupra lui, urma să-și pregătească examenul de diplomă...”, a precizat Tăriceanu, joi seară, într-o emisiune în direct de la digi24.

Replica lui Andrei Ursu a venit prompt, fiind făcută publică de domnul Tismăneanu pe pagina sa de Facebook cu o introducere virulentă.„Simt că mă sufoc, a două asasinare a lui Gheorghe (Babu) Ursu: Mai, jigodii ordinare, chiar n-aveți urmă de rușine? Mai, canalii spurcate, chiar nu aveți o urmă de bun-simt? Mai, lighioane scabroase, chiar credeți că vom uită? Mai, dihănii perverse, chiar credeți că suntem orbi? Nu veți scapă de dreapta judecată, nemernicilor! Mai, necrofagilor, lăsați-ne morții în pace! Îmi exprim aici și acum deplină solidaritate cu Andrei Ursu! Am recitit acest definitiv blestem al lui Arghezi, i-l dedic monstrului Tăriceanu”, a scris Vladimir Tismăneanu pe pagina sa de Facebook.

Redăm mai jos integral scrisoarea lui Andrei Ursu

Dragi prieteni,

In aceasta seara in jurul orei 20:07, in timpul unui interviu din cadrul emisiunii de stiri de pe postul de televiziune Digi24 (https://www.youtube.com/watch?v=wnQSvfQMx8g&t=493s, minutul 7:35) domnul Calin Popescu Tariceanu a facut urmatoarea afirmatie:

"Stiam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Intimplarea face, de exemplu, ca baiatul disdentului Gheorghe Ursu , si care a murit in inchisoare, stiti bine toata istoria, mi-a fost chiar student, si la vremea respectiva subiectul acesta a venit sa ni-l impartaseaca mie si inca unui coleg de al meu, cu mare frica pentru ca, era... se temea ca acest lucru ar putea sa aiba consecinte asupra lui, urma sa-si pregateasca examenul de diploma..."

In legatura cu aceste afirmatii, va aduc la cunostinta, si cer sa fie aduse la cunostinta opiniei publice, urmatoarele:

Nu l-am cunoscut niciodata personal pe domnul Calin Popescu Tariceanu.

Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau in vreun alt cadru.

Inteleg ca domnul Calin Popescu Tariceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Constructii. Eu nu am urmat aceasta facultate, ci pe cea de Automatizari si Calculatoare, la Institulul Politehnic Bucuresti.

La momentul uciderii tatalui meu de catre Securitate in inchisoare, eu nu mai erau student de doi ani .

Am terminat facultatea in anul 1983, deci nu avea cum sa-mi fie "teama ca acest lucru ar putea sa aiba consecinte" pentru ca ar fi "urmat sa-mi pregatesc examenul de diploma".

Deci nu cred ca mai e nevoie sa mentionez ca aceste afirmatii ale politicianului Calin Popescu Tariceanu sunt in intregime false.

Mai mult, faptul ca domnia sa pretinde ca eu as fi venit la el sa-i "impartasesc" subiectul uciderii in inchisoare a tatalui meu, disidentul Gheorghe Ursu, gasesc ca este o manevra politicianista dezgustatoare.

Nu mi se pare efectul unei memorii defecte.

Orice om care a trait in perioada dictaturii ceausiste si a terorii Securitatii stie ca a discuta cu cineva despre acest subiect insemna cu necesitate ca acea persoana sa-mi fie foarte apropiata.

Mai mult, sa fi avut incredere totala in el, ca nu ma va turna Securitatii. De altfel, despre uciderea lui Gheorghe Ursu in inchisoare s-a vorbit la Europa Libera chiar in seara cind am aflat vestea.

Nu e plauzibil deci ca pe domnul Tariceanu il inseala memoria. Aceste lucruri nu se uita, si cu atit mai putin pot fi construite "din greseala" , printr-o festa a unor amintiri in deriva.

Este evident ca domnul Tariceanu a compus aceasta dezinformare cu scopul vadit de a induce in eroare opinia publica.

El doreste sa se asocieze in acest mod abject cu cauza si memoria unui disident.

Se erijeaza nu doar intr-un profesor al meu (care n-avea cum sa fie) dar - printr-o insalubra manevra oportunista - chiar intr-un apropiat al meu, deosebit de intim, in care as fi avut atita incredere incit sa-i fi confiat informatii despre soarta tatalui mei ucis de Securitate!

Cu atit mai mult cu cit minciuna este enuntata cu o figura ferma si un aplomb - de o mare forta de "convingere" - care ma face sa ma gindesc cu infiorare la modul cum si-a construit cariera acest politician, a carui credibilitate pare ca se bazeaza pe acest tip de aplomb.

Dat fiind contextul interviului in cauza, nu pot sa nu asociez fabulatia domnului Tariceanu legata de mine si de memoria tatalui meu, cu interesele de moment ale politicianului Tariceanu.

Mi se pare evident ca domnia sa incearca sa se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru in totalitate inventat), pentru a-si cistiga o jalnic de nemeritata credibilitate in atacurile sale - si acestea, in cea mai mare parte, false - impotriva procurorului general.

Va multumesc,

Andrei Ursu

Născut la 1 iulie 1926 la Soroca, în Basarabia, într-o familie de medici chirurgi, Gheorghe Ursu a fost inginer constructor, poet, scriitor şi disident.

În 1941, familia Ursu s-a mutat la Galaţi. Începuse războiul, România lupta cu Germania nazistă. Bunicii şi alţi zece membri ai familiei din partea mamei – toţi evrei – au fost deportaţi la Auschwitz. Nu s-au mai întors niciodată. Au fost ucişi. În următorii trei ani, Gheorghe Ursu s-a alăturat unui grup antinazist, unde i-a cunoscut pe Iordan Chimet şi Camil Baciu, prieteni scriitori care i-au rămas alături o viaţă. Sentimentele antinaziste făţişe l-au aruncat în tabăra celorlalţi, a comuniştilor. În vara lui 1944, cu două luni înainte ca România să întoarcă armele, Gheorghe Ursu s-a înscris în UTC. În acelaşi an a început să scrie în jurnalul său intim, pe care l-a completat zilnic, ca într-o enciclopedie universală personală, cu impresii, evenimente politice, culturale şi altfel.

Gheorghe Ursu a fost arestat pe 21 septembrie 1985, pe motiv că deţinea valută. În realitate, a fost arestat în urma denunţului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului, jurnal confiscat ulterior de Securitate.  Jurnalul avea 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.

A fost plasat în aceeaşi celulă cu „recidiviştii violenţi” Marian Cliţă şi Gheorghe Radu, iar miliţienii au primit ordin să nu intervină, chiar dacă din spatele gratiilor se auzeau zgomote. În paralel, Gheorghe Ursu era scos din celulă şi „interogat” zilnic, prin „metode specifice”, de către Securitate. Disidentul a rezistat până pe 17 noiembrie 1985, iar organele statului au notat drept cauză oficială a morţii o „peritonită”

În urma confiscări Jurnalului intim, prietena lui, poeta Nina Cassian, a preferat să nu se mai întoarcă în România şi a emigrat în SUA.

Gheorghe Ursu a fost şi scriitor, cartea de călătorie scrisă de acesta fiind publicată post-mortem în anul 1991.

Viaţa lui Gheorghe Ursu a devenit subiectul unui film regizat de către Cornel Mihalache, film ce a avut premiera în Sibiu cu ocazia evenimentului Sibiu - Capitală Culturală Europeană Filmul conţine şi înregistrări ale vocii lui Gheorghe Ursu.

Procurorii au respins sistematic, până în 2014, plângerile penale ale fiului lui Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta - omor calificat sau crime împotriva umanităţii - s-a prescris.

Andrei Ursu a prezentat declaraţiile date de colegii de celulă ai tatălui său, mărturii ale paznicilor celulei în care a fost închis Gheorghe Ursu, acte medicale de la Jilava ale acestuia, precum şi declaraţiile mai multor medici de la Jilava, printre care şi doctorul care l-a operat pe Gheorghe Ursu, din care rezultă "foarte clar" că leziunile care au provocat moartea lui Gheorghe Ursu au fost făcute în timpul interogatoriului luat de maiorul de securitate Marin Pîrvulescu.

Redeschiderea urmăririi penale în dosarele privind decesul lui Gheorghe Ursu a fost confirmată, în 12 noiembrie 2014, de Curtea Militară de Apel Bucureşti, care a constatat legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, după ce Parchetul instanţei supreme a infirmat soluţiile de netrimitere în judecată în acest caz.

Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a fost în greva foamei 17 zile, în octombrie şi noiembrie 2014, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate, Marin Pîrvulescu, care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare.

Pentru moartea lui Gheorghe Ursu au fost condamnate trei persoane: Marian Clită, fost coleg de celulă cu Gheorghe Ursu, Tudor Stănică, fost şef al Direcţiei Cercetări Penale, şi Mihail Creangă, fost şef al Arestului Miliţiei Capitalei.

La începutul lui ianuarie 2015, procurorii militari au anunţat că fostul maior de securitate Marin Pîrvulescu este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu.

Pe 1 august 2016, George Homoştean (decedat), fost ministru de Interne, şi Tudor Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, au fost trimişi în judecată de procurorii militari pentru complicitate la săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în dosarul disidentului Gheorghe Ursu. Postelnicu a murit pe 12 august 2017. Totodată, au fost trimişi în judecată şi foştii ofiţeri de securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe Gheorghe Ursu, aceştia fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.