Scandal de SPIONAJ în SUA: Congresmena democrată Ilhan Omar, acuzată că ar fi agent al Qatarului! Stânga a fost mereu apropiată de extremismul și dictaturile lumii islamice

  • ACP
  • Nov 27, 2019, 15:34
  • 483

Una dintre figurile vizibile ale politicii americane a momentului, prima femeie politician de origine somaleza, membră a Congresului american din partea statului Minessota, Ilhan Omar, cunoscută pentru pozițiile sale de stânga și favorabile lumii islamice, are de făcut față unor acuzații deosebit de grave zilele acestea.

Mai exact, într-un proces aflat în desfășurare în Florida, Ilhan Omar a fost acuzată că ar fi fost ajutată să ajungă în Congres de statul Qatar, pentru care ar lucra, și care trece informațiile obținute de la ea Iranului, așadar ar fi un agent al unei puteri inamice Statelor Unite.

Acuzațiile au fost făcute luni, sub jurământ de afaceristul Alan Bender, canadian născut în Kuweit, care apare ca martor în procesul șeicului Khalid bin Hamad al-Thani, fratele emirului din Qatar, care este judecat pentru că ar fi ordonat gărzii sale de corp să ucidă două persoane. Alan Bender a declarat înaintea curții districtului Florida ăa s-a întâlnit cu Mohammad bin Ahmed bin Abdullah al-Masnad, secretar al Afacerilor Securității din Qatar și cu alți doi oficiali qatarezi, care i-ar fi spus că ”dacă nu ar fi fost banii din Qatar, Ilhan Omar ar fi doar altă refugiată somaleză din America, trăind pe ajutoare sociale și servind la mese în weekenduri”.

Scopul discuției dintre oficialii qatarezi și Bender ar fi fost convingerea acestuia să recruteze și alți politicieni americani pentru statul Qatar, alături de cei care sunt deja în plata statului din Orientul Mijlociu, între care Ilhan Omar ar fi ”bijuteria coroanei”. Aceasta ar fi fost recrutată cu mult înainte ca ea să devină oficial politician al Statelor Unite, după care i-a fost pregatită calea cu ajutorul finanțării din Qatar – mai multe detalii AICI.

Ilhan Omar a evitat să răspundă personal acuzațiilor deosebit de grave făcute de Bender, în locul ei fiind date declarații de un reprezentant al acesteia care a spus că: ”Din prima zi a ei in oficiu, trolii si zvonerii saudiți au atacat-o pe Omar cu dezinformari și teorii ale conspirației. Ultima poveste absurdă lansată de o publicație finanțată de saudiți este bineînțeles falsă...” – mai multe detalii AICI.  

Democrații americani, din partea cărora a fost aleasă Ilhan Omar în Congres, o apară încercând să explice totul prin rivalitatea dintre Arabia Saudita și Qatar, dar celebrul comentator islamic Mohamad Tawhidi, cunoscut ca Imamul Pacii, făcuse aceleași acuzații cu multă vreme înainte de mărturia lui Alan Bender. Este cunoscută apropierea politicienei de Erdogan, cu care s-a întâlnit personal în 2017 și care a făcut o donație simbolică pentru campania acesteia, spre a da un exemplu suporterilor săi din America. La rândul ei, Ilhan Omar a fost singura care a votat în Congres împotriva sancționării Turciei pentru campania militară din Siria – mai multe detalii AICI.

Iar dacă Omar este apropiată de Erdogan, acesta este apropiat de familia conducătoare din Qatar, unde Turcia are o bază militară cu 5000 de militari și echipamente de luptă de ultimă generație – detalii AICI.

Qatarul este acuzat că a permis finanțarea marilor rețele teroriste islamice (Frăția Musulmană, Al Qaeda, ISIS, Jabhat Al Nusra, Hamas) pe teritoriul său, lucru pentru care a și suportat o blocadă, în 2017, din partea țărilor din jur, Arabia Saudită, Egipt, Bahrein, Emiratele Arabe Unite și Yemen. Apropierea dintre Ilhan Omar și Erdogan face foarte probabilă o apropiere a acesteia de Qatar, iar lucrul acesta e o problemă în sine.

Dacă acuzațiile făcute de Bender în proces se confirmă, atunci cariera celei care a reprezentat interesele dictaturilor islamice se va sfârși, dar cu siguranță că asta nu-i va opri pe socialiștii americani din Partidul Democrat și nu numai să considere în continuare benefică apropierea stângii americane de dictatorii musulmani aflați în strânse legături cu rețelele teroriste. Pentru că stânga a fost mereu apropiată de extremismul și dictaturile lumii islamice.