SCANDALOS! Cu cât este plătit lunar AVOCATUL INFRACTORILOR, Tudorel Toader, din bani publici. Dezvăluirea unui deputat

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a prezentat într-o postare pe Facebook una din cele mai mari probleme ale sistemului din România. Concret, pe lângă faptul că avem oameni foarte dăunători țării în politică mai sunt și plătiți regește. În acest sens, economistul a prezentat cazul lui Tudorel Toader, avocatul infractorilor, care încasează pe lună în jur de 57500 de lei lunar din banii plătiți de români prin taxe la stat, așadar bani publici. 

"Cât plătim lunar pentru omul care distruge justiția din România?

Actuala guvernare ne-a obișnuit cu oameni puși în poziții de conducere pe baza relației pe care o au cu partidul, ci nu pe baza competențelor.

Ceea ce de multe ori se omite este că acești oameni nu sunt numai foarte dăunători, dar sunt și foarte scumpi. De exemplu, domnul Tudorel Toader care a adus iarăși România pe primele pagini ale presei internaționale cu inepțiile sale, câștigă aproximativ 57,500 lei lunar, din bani publici.

Sursele acestor bani sunt fie din salariul de ministru, a cărei medie depășește 10,000 de lei lunar, indemnizația de la Consiliul Superior al Magistraturii, salariul pe care îl încasează de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași de unde i s-a și cerut demisia, precum și o suma de aproximativ 27,000 de lei din pensii speciale.

Unde mai pui ca domnul ministru și-a angajat și fiul pe o poziție călduță, tot la stat, tot pe banii noștri? Deci cheltuielile continuă.

Din acest motiv inițiativa legislativă de desființare a pensiilor speciale este cu atât mai importantă: astfel de sinecuri trebuie oprite odată pentru totdeauna. Nu putem sponsoriza la nesfârșit servilismul și interesele condamnaților penali", a scris Claudiu Năsui pe Facebook