Se alege praful de mitul hidroxiclorochinei miraculoase. Este ineficientă, chiar periculoasă pentru pacienții cu COVID-19


Se alege praful de mitul hidroxiclorochinei miraculoase. Este ineficientă, chiar periculoasă pentru pacienții cu COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat că suspendă testele cu hidroxiclorochină, medicament folosit pentru tratarea malariei, la pacienţii bolnavi de COVID-19, ca urmare a unor preocupări privind eficacitatea acestui medicament în combaterea noului coronavirus, a declarat luni directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează Reuters.

OMS recomandase anterior folosirea hidroxiclorochinei pentru tratarea sau prevenirea infecţiilor cu coronavirus, cu excepţia studiilor clinice.

Hidroxicolorochina a fost promovată și de Donald Trump şi de alţi responsabili ca posibil tratament pentru boala cauzată de noul coronavirus. Preşedintele SUA a declarat că a luat medicamentul pentru a preveni o posibilă infectare.

Doctor Mike Ryan, directorul programului de urgenţă al OMS, a declarat că decizia de a suspenda testele cu hidroxiclorochină a fost luată dintr-o ''prudenţă excesivă''.

Suspendarea testelor vine în urma unui studiu publicat de revista științifică The Lancet despre hidroxiclorochina, care a implicat peste 96.000 de pacienți din 671 de spitale de pe șase continente, care concluzionează că acest tratament ar putea crește riscul de aritmie cardiacă și deces.

Realizat pe aproape 15.000 de pacienți, acest studiu este „primul studiu pe scară largă” care furnizează „dovezi statistice solide” conform cărora clorochina și derivatul acesteia, hidroxiclorochina, „nu-i ajută pe pacienții cu Covid-19”, potrivit Dr. Mandeep Mehra, autorul principal al studiului, ba poate fi chiar periculoasă, crescând riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

Realizat pe aproape 15.000 de pacienți, acest studiu este „primul studiu pe scară largă” care furnizează „dovezi statistice solide” conform cărora clorochina și derivatul acesteia, hidroxiclorochina, „nu-i ajută pe pacienții cu Covid-19”, potrivit Dr. Mandeep Mehra, autorul principal al studiului, ba poate fi chiar periculoasă, crescând riscul de aritmie cardiacă şi de deces.

Potrivit Radio Europa FM, luni, specialistul francez în boli infecțioase, Didier Raoult, cel care i-a adus o controversată notorietate internațională, a criticat rezultatele studiului publicat de The Lancet, considerându-l „încurcat” pentru că a fost realizat de „persoane care nu au văzut pacienți”.

„Nimic nu va șterge ceea ce am văzut cu ochii mei”, spune profesorul din Marsilia, care susține, pentru grupul său de 3.600 de pacienți, cei mai mulți fiind tratați cu combinația de hidroxiclorochină și azitromicină (un antibiotic), că a avut „cea mai scăzută mortalitate din lume (…) la 0,5%”.

Și Agenţia medicamentelor din SUA a atras atenţia împotriva folosirii acestui medicament în afara testelor clinice sau a anumitor condiţii spitaliceşti pentru tratamente împotriva coronavirusului, scrie rohealthreview.ro.

Încă sunt în desfăşurare teste pentru a se vedea dacă medicamentul poate fi folosit împotriva vreunei tulpini de coronavirus.

Medicamentul a fost promovat în unele cercuri – cele mai multe conservatoare – atât ca o măsură preventivă, cât şi ca mijloc de a reduce simptomele şi de a ajuta pacienţii să se recupereze după virus.

Deşi se realizează teste asupra eficienţei hidroxiclorochinei ca tratament, unele studii au arătat deja efecte negative ale medicamentului, şi nu există dovezi că acesta ar putea preveni o infecţie cu noul coronavirus.

Cel puţin un test clinic a trebuit oprit deoarece medicii au considerat că utilizarea continuă de hidroxiclorochină de către unii pacienţi ar putea avea efecte adverse şi nu este justificată.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.