Se înmulțesc ATENTATELE și atacurile din partea ”white nationalism”. Despre crime și duble măsuri


Se înmulțesc ATENTATELE și atacurile din partea ”white nationalism”. Despre crime și duble măsuri

Politologul, scriitorul și profesorul Dan Pavel avertizează, prin intermediul unei postări pe Facebook, că unele dintre cele mai pașnice state ale lumii încep să se confrunte din ce în ce mai des cu atentate sângeroase sau atacuri care provin din partea ”white nationalism”.

Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Dan Pavel.

”Noua Zeelandă a fost pînă acum unul dintre statele cu cele mai scăzute rate ale crimelor din lume. Iar acum (martie 2019) s-a petrecut atacul terorist împotriva moscheilor, cărora i-au căzut victime 50 de oameni (și tot atîta răniți).

În iulie 2011, Anders Breivik a ucis la Oslo și pe insula Utoya, 77 de oameni. Și acele atacuri au fost motivate de ideea prevenirii <invaziei musulmanilor> și i-au vizat pe niște tineri activi politic, pe care atacatorul îi privea ca reprezentanți ai <marxismului cultural> și susținători ai multiculturalismului. Norvegia era tot un stat cu o rată scăzută a criminalității.

Se înmulțesc atacurile din partea a ceea ce specialiștii numesc ”white nationalism”, chiar și în statele unde rata criminalității era redusă. Pînă acum, asemenea atacuri s-au petrecut în state cu rate ridicate de criminalitate.

Reacțiile internaționale au fost puternice. În state predominant islamice au fost manifestări de stradă. Și este normal să fie astfel, dacă se petrec fenomene de islamofobie. Însă cele mai multe atacuri (și cele mai sîngeroase) împotriva moscheilor și a altor locuri sfinte islamice, inclusiv împotriva unor participanților la pelerinaje, s-au petrecut tot în statele islamice. Acolo, sunniții au atacat moscheile șiiților, iar șiiții moscheile sunniților, cu zeci de mii de victime. Conflictul dintre ramurile Islamului provoacă mai multe victime decît islamofobia.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului, în particular organizațiile creștine internaționale, au remarcat înmulțirea în ultimii 20 de ani a atacurilor împotriva creștinilor, în particular în statele predominant islamice (dar și în societățile predominant confucianiste, în cele budiste sau în cele hinduse). Rareori am văzut însă manifestații de stradă împotrica persecutării creștinilor în toată lumea noncreștină. Nici măcar atunci cînd membrii ISIS făceau execuții publice, transmise online sau înregistrate de martori. Statisticile persecuțiilor anticreștine sunt teribile.

Analiștii pot observa asemenea discrepențe și standarde duble. Ei sunt nehotărîți în a găsi explicații, pentru că există ipoteza conflictului civilizațiilor, dar mai există și alte explicații. Este greu de decis, pentru că nicio o ipoteză sau teorie nu explică totul. Însă fundamentaliștii nu mai stau să analizeze fenomenele, ci aruncă și ei bombe sau trag cu armele automate, fără a-și face griji privind numărul de victime”, scrie Dan Pavel.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.