Șeful Jandarmeriei, Bogdan Enescu, urmărit PENAL de DNA pentru că și-ar fi pontat ILEGAL ore suplimentare. Sindile, unul dintre capii jandarmilor în 10 August, pus sub acuzare


Șeful Jandarmeriei, Bogdan Enescu, urmărit PENAL de DNA pentru că și-ar fi pontat ILEGAL ore suplimentare. Sindile, unul dintre capii jandarmilor în 10 August, pus sub acuzare

Șeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu, și foștii șefi, colonelul Ionuț Cătălin Sindile și generalul Constantin Florea, au fost puși sub acuzare de DNA pentru că ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare.

Potrivit G4Media, prejudiciul este de peste 80.000 de lei.

În iulie, Direcția Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanșat verificari la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) și, apoi, a sesizat DNA.

Șeful Jandarmeriei și foștii șefi au fost puși sub urmărire penală pentru infracțiunea de uzurpare a funcției din Codul Penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancționarea faptelor de coruptie.

Potrivit articolului 300 din Codul Penal, uzurparea funcției este ”fapta funcționarului public care, în timpul serviciului, îndeplinește un act ce nu intră în atribuțiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevazute în art. 297, se pedepsește cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda”, amintesc jurnaliștii Ziare.com.

Potrivit articolului 13 indice 2 din legea 78/2000, ”În cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o tremie”.

Cei 3 capi ai Jandarmeriei au fost citați pentru săptămâna viitoare la DNA, în calitate de suspecți, releatează sursa citata. Doar în cazul șefului Jandarmeriei, Bogdan Enescu, prejudiciul se ridică la peste 40.000 de lei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.