Siegfried Mureșan, demers în sprijinul lui Kovesi: "Am depus un amendament în care cer mai multe fonduri pentru EPPO!"

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan anunță că a depus un amendament la raportul Parlamentului European privind prioritățile bugetului UE din 2021 în care cere o alocare adecvată de resurse pentru buna funcționare a Parchetului European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, subliniind că "o soluție pentru creșterea resurselor Uniunii Europene este combaterea mai eficientă a fraudei cu fonduri europene".

În acest sens, eurodeputatul face apel către guvernele statelor membre și Comisia Europeană pentru a aloca un buget adecvat instituțiilor responsabile de protejarea banilor europeni.

Comunicatul eurodeputatului:

"ℹ️ Am cerut oficial mai multe fonduri în Bugetul UE pentru funcționarea noului Parchet European

➡️Vreau să avem cât mai multe fonduri europene pentru investiții în autostrăzi, școli, spitale, dar și în protecția mediului, siguranța cetățeanului, cercetare și inovare. Dar toate acestea necesită resurse mai mari în bugetul european.

➡️ O soluție pentru creșterea resurselor Uniunii Europene este combaterea mai eficientă a fraudei cu fonduri europene. De aceea am înființat Parchetul European (EPPO) care va deveni funcțional anul acesta sub conducerea procurorului-șef european, Laura Codruța Kövesi.

➡️ EPPO va avea de anchetat peste 3.000 de cazuri în primul an, după cum a anunțat luna trecută chiar Laura-Codruța Kövesi. Asta înseamnă că va fi nevoie de mai mult personal și de mai multe resurse decât s-a anticipat inițial.

✅ De aceea, am depus un amendament la raportul Parlamentului European privind prioritățile bugetului UE din 2021 în care cer o alocare adecvată de resurse pentru buna funcționare a EPPO.

✅ Dacă vrem să combatem frauda cu fonduri europene și să folosim mai eficient fondurile europene, aștept ca guvernele statelor membre și Comisia Europeană să aloce un buget adecvat instituțiilor responsabile de protejarea banilor europeni.

✅ Cu cât EPPO este mai puternic, cu atât va ancheta mai bine frauda cu fonduri europene. Cu cât le vom veni mai bine de hac celor care fraudează fonduri europene, cu atât vom avea mai multe fonduri pentru oamenii cinstiți".