Siegfried Mureșan demontează în 10 puncte minciuna PSD potrivit căreia social-democrații ar asigura o guvernare stabilă pentru România


Siegfried Mureșan demontează în 10 puncte minciuna PSD potrivit căreia social-democrații ar asigura o guvernare stabilă pentru România

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan demontează mesajul PSD potrivit căruia doar pesediștii pot asigura o guvernare stabilă pentru România, în timp ce partidele de opoziție și președintele țării le pun bețe în roate. 

Astfel, europarlamentarul PNL prezintă o listă de 10 motive pentru care situația este totalmente pe dos, PSD fiind principala sursă a instabilității în România. 

Redăm mesajul europarlamentarului Siegfried Mureșsan:

"PSD reîncălzește zilele acestea mesajul cum că doar ei pot asigura o guvernare „stabilă” pentru România.
Iată câtă „stabilitate” a adus PSD de când este la guvernare:

1. La doar o lună de zile de la preluarea guvernării au încercat slăbirea legilor justiției prin Ordonanța de Urgență 13, au scos sute de mii de oameni în stradă și au aruncat în aer credibilitatea internațională a Guvernului României. „Ordonanța de urgență”, prin chiar numele său arată o stare de INSTABILITATE. Modificarea stabilă, serioasă a legilor se face prin Parlament, nu prin ordonanță de urgență.

2. La doar 6 luni de la preluarea guvernării și-au răsturnat prin moțiune de cenzură propriul guvern. Asta înseamnă stabilitate? Nu.

3. La mai puțin de 3 luni de la instalarea celui de-al doilea guvern, cu doar o zi înainte de o vizită foarte importantă în România a președintelui Consiliului European, Donald Tusk, conducerea PSD se certa din nou cu demisia celui de-al doilea prim-ministru pe masă. Guvernul a supraviețuit cu greu și nu a fost clar dacă președintele Consiliului European va avea cu cine să se întâlnească la Palatul Victoria.

4. Peste încă 2 luni, la doar un an de la preluarea guvernării, și cel de-al doilea prim-ministru și-a dat demisia forțat de neînțelegerile din interiorul partidului. Este asta stabilitate? Nu.

Această demisie a făcut din nou de râs România pe plan internațional, în contextul în care era programată o vizită în România a prim-ministrului Japoniei, Shinzo Abe. Vă dați seama cu ce impresie a rămas șeful celei de-a patra economii a lumii când a aflat, cu câteva ore înainte de întâlnirea cu prim-ministrul Mihai Tudose, că întrevederea s-a anulat din cauză că partidul care a câștigat alegerile în România și-a demis Guvernul pentru a doua oară în mai puțin de 7 luni?

5. La 2 ani și jumătate de la preluarea guvernării, președinte partidului lor, un infractor condamnat, pus și în funcția de președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat din nou și dus la închisoare. Este asta stabilitate? Nu, este hoție.

6. Într-un singur an au modificat Codul Fiscal de peste 200 de ori într-un an. Este asta stabilitate? Nu, este exact INSTABILITATEA care alungă orice investitor străin din România și care afectează toate companiile românești.

7. La final de an, între Crăciun și Anul Nou, au modificat din nou prin ordonanță de urgență prevederile fiscale. Ordonanța de Urgență 114 a afectat serios stabilitatea economică a României. Aceasta a distrus sute de milioane de euro capital românesc din companii românești de telecomunicații, de energie sau din bănci românești și a determinat mii de firme din România să-și diminueze bugetul de investiții.

8. Când PSD - ALDE a preluat guvernarea, rata inflației în România era 0%. Guvernarea PSD – ALDE a transformat România în țara cu cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, aceasta ajungând chiar până la valoarea record de 5,4%. Este asta stabilitate? Nu, este INSTABILITATE a prețurilor, iar instabilitatea prețurilor înseamnă sărăcirea oamenilor cu venituri mici, adică exact aceia pe care un partid social democrat pretinde că îi ajută.

9. La un an și jumătate de la preluarea funcției, cel de-al treilea prim-ministru este părăsit de partidul de coaliție, pierde majoritatea în Parlament și nu mai poate guverna țara.

10. În ultimii 2 ani și jumătate, guvernarea PSD – ALDE a schimbat 2 prim-miniștri și peste 70 de miniștri și viceprim-miniștri.

Este asta stabilitate? Nu, este INSTABILITATE politică și criză guvernamentală", declară europarlamentarul Siegfried Mureșan. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.