Situația spitalului de la Suceava, ținută sub control de militari


Situația spitalului de la Suceava, ținută sub control de militari

Cel mai important focar de COVID-19 din România, situat la Suceava, a necesitat intervenția unei echipe de specialiști militari, care a făcut o primă evaluare a contextului Spitalului Județean de Urgență din județ. Într-un comunicat de presă transmis de MApN se arată o parte dintre concluziile acestei evaluări, fiind analizate inclusiv resursele umane, necesarul de materiale, precum și îmbunătățirea circuitului epidemiologic pentru reducerea riscului de contaminare a personalului medical, dar și al pacienților internați acolo.

"Cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huși, au fost dezinfectate spațiile de circulație în incinta spitalului județean. De asemenea, s-au instituit noi proceduri de dezinfecție în interiorul spitalului conform indicațiilor epidemiologice. A fost efectuat instructaj cu tot personalul medical și auxiliar despre purtarea echipamentului de protecție. Noua echipă manageriala a solicitat Ministerului Apărării Naționale să sprijine cu personal medical militar activitatea din Spitalul Județean de Urgență din municipiul Suceava, pentru a asigura continuitatea în secțiile medicale. În acest sens, MApN a dispus prin Direcția Medicală să suplimenteze cu personal medical militar unitatea medicală din Suceava", a precizat MApN.

Deja 10 medici militari cu diferite specializări (anestezie, boli infecțioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie și medicina de urgență), precum și 10 subofițeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgență "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca, au plecat spre municipiul Suceava pentru o perioadă de două săptămâni. La expirarea perioadei, personalul medical va fi înclocuit de altă echipă din cadrul unității medicale menționate anterior. Echipa medicală trimisă în sprijin va participa la asigurarea continuității asistenței medicale pentru pacienții internați COVID pozitiv, deoarece medicii din spitalul sucevean sunt, în majoritatea lor, deja contaminați.

S-au luat, de asemenea, măsuri privitoare la asigurarea materialelor sanitare și a medicamentelor necesare celor contaminați, încercându-se astfel reoperaționalizarea din punct de vedere medical a Spitalului Județean din Suceava pentru toate tipurile de urgențe, indiferent că e vorba de COVID-19 sau nu.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.