Spaimele Vasilicăi. „Orice om îi este teamă” de o nouă plângere penală din partea lui Ludovic Orban

Premierul Viorica Dăncilă, care a aberat duminică la Washington pe tema mutării Ambasadei României la Ierusalim, a declarat, la Antena3, principalul post de televiziune de propagandă pesedistă, că se așteaptă la o nouă plângere penală din partea lui Ludovic Orban în urma angajamentelor pe care și le-a luat față de Israel.

„Din păcate, mi-aș fi dorit ca această fază să fie depășită, dar deja am văzut că a apărut în spațiul public din partea PNL solicitarea de a se face o nouă plângere penală împotriva premierului României pentru declarațiile de la conferința de la Washinton. Da, mă aștept la o plângere penală pentru că opoziția gândește doar politic. Rolul ei este să critice. Dar dincolo de această critică, cred că sunt și proiecte majore care ar trebui să întrunească cât de cât consensul atunci când e vorba despre țară”, a precizat Dăncilă.

Premierul a revenit asupra declarațiilor făcut la Washington, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), precizând că mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim reprezintă doar „o opinie personală” și că este „important să respectăm Constituția României”.

La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, procurorii DIICOT au clasat dosarul de înaltă trădare şi uzurpare a funcţiei deschis în urma plângerii penale formulate de către liderul PNL, Ludoic Orban, împotriva premierului Dăncilă, ca urmare a unui memorandul privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

În aprilie 2018, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunța, tot la Antena3, că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Dragnea, aprilie 2018: ”Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puţin important. Are valoare simbolică uriaşă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influenţă nemaipomenită în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relaţii speciale de foarte mulţi ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administraţia americană. Suntem practic a doua ţară care facem acest lucru. Mutarea ambasadei la Ierusalim poate şi cred că va aduce nişte beneficii pe termen şi scurs, şi mediu şi lung pentru România. Trebuie să folosim această şansă uriaşă”.

Dăncilă, martie 2019: „După cum știm, președintele Donald Trump a deschis ambasada Statelor Unite la Ierusalim. Acest pas admirabil și curajos ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Sunt încântată să anunț astăzi, în fața audientei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizional din țara mea și în deplin consens, eu, ca prim-ministru al României, și Guvernul pe care-l conduc vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”.

Celebra gafă a premierului Dăncilă, care spunea că „orice om îi este teamă de o plângere penală”, în perspectiva plângerii penale pe care urma s-o depună Ludovic Orban împotriva sa, poate fi vizionată AICI