Sprijinirea românilor vulnerabilizați de criză. Andrei Caramitru cere Guvernului PNL o măsură esențială: "Tăiați pensiile speciale!"

Economistul Andrei Caramitru, membru USR, cere luni Guvernului PNL să taie de urgență pensiile speciale pentru a exista în cadrul bugetului suma necesară cetățenilor care au fost vulnerabilizați de criza declanșată de COVID-19. 

Totodată, Caramitru precizează că statul român pierde 3 miliarde de euro pe an plătind pensii speciale. În acest sens, economistul propune tăierea lor pentru a exista suma de 2 miliarde de euro la buget prin care să fie sprijiniți românii vulnerabili prin acordarea unei sume de 1500/lună, timp de 3 luni. 

Andrei Caramitru, pe Facebook: "TAIATI PENSIILE SPECIALE!!!

Dacă statul ar plăti pentru 2 milioane din cei mai vulnerabili, cei care nu vor câștiga nimic următoarele luni, 1500 de lei pe luna timp de 3 luni. Costul ar fi de aprox. 2 miliarde EUR.

Pensiile speciale costa pe an 3 miliarde de EUR. Sporurile și salariile aberante de la stat încă câteva miliarde de EUR bune.

Se poate face prin plafonare venit sau taxa de 90% pe tot ce depășește plafonul. OUG. O foaie și o semnătura.

E clar? Se aude????????".