SS, dinamitată de șeful DNA: "Apariția SIIJ, o măsură de siguranță pentru eventualii magistrați corupți! Nu mai există niciun procuror sau judecător trimis în judecată pentru corupție de când a pierdut Direcția Națională Anticorupție această competență!"

Șeful DNA, Crin Bologa, a punctat într-un interviu pentru SpotMedia Direcția Națională Anticorupție, pe vremea când avea competența de a combate infracțiunile din justiție, a fost mult mai eficientă decât este în prezent Secția Specială în astfel de situații. Amintim că SS are în prezent competența exclusivă de a ancheta cazurile de corupție din justiție, iar bilanțul instituției, inclusiv la acest capitol, este dezastruos, șeful DNA punctând că "nu mai există niciun procuror sau judecător trimis în judecată pentru corupție" din momentul în care Direcția Națională Anticorupție nu a mai avut această competență. 

Totodată, Bologa a spus că DNA este pregătită să preia din nou competența de a ancheta infracțiunile din justiție: "Dacă ne vom recăpăta competența, voi face tot posibilul ca dosarele cu magistrați să fie soluționate într-un termen rezonabil".

Mai mult, Bologa a atacat dur Secția Specială, spunând că instituția în cauză "e o presiune asupra magistraților cinstiți și o măsură de siguranță pentru eventualii magistrați corupți".

Bologa: Să vă dau un exemplu: corupția în rândul magistraților. Când DNA avea această competență, nu cred că există vreun an în care să nu fi fost trimis în judecată pentru corupție vreun procuror sau judecător. 

De când am pierdut aceasta competență, nu mai există niciun procuror sau judecător trimis în judecată pentru corupție.

Dacă a dispărut corupția din rândul magistraților ar fi minunat, dar nu cred. Este foarte grav și nu mă refer doar la latura penală a proceselor, vorbesc de civil, de comercial, de lichidări judiciare.

Jurnalistă: Sunteți gata să o luați înapoi?

Bologa: Da, suntem gata și să dovedim că atacurile împotriva DNA privind dosarele cu magistrați au fost nedrepte. Au fost cazuri individuale, dar dacă pentru un caz sau două ataci o întreagă instituție, ajungi să o stopezi și nu mi se pare corect.

Dacă avem oameni politici corupți, nu înseamnă că toată clasa politică e coruptă. Dacă avem medici sau profesori corupți, nu pui anatema pe toți.

Mai grav mi se pare faptul că au fost dosare care nu s-au soluționat într-un termen rezonabil. Și dacă ne vom recăpăta competența, voi face tot posibilul ca dosarele cu magistrați să fie soluționate într-un termen rezonabil.

Jurnalistă: Intenționați să refaceți serviciul special…

Bologa: …nu a fost un serviciu pentru magistrați. Asta a fost o manipulare publică. A fost un serviciu de combatere a infracțiunilor din justiție care nu avea competență exclusivă. Și eu la Cluj am făcut 2 dosare cu magistrați într-un an. Orice procuror din DNA și de la centru, și din teritoriu putea instrumenta un dosar cu magistrați.

Era un serviciu pe justiție, adică procurori, judecători, grefieri, avocați. Pentru alte fapte erau competente parchetele Curților de Apel sau PICCJ. Erau foarte mulți procurori care instrumentau aceste cauze și nu puteau fi controlați, așa cum pot fi controlați și opriți cei 6 oameni de la SIIJ.

Dacă vom primi dosarele înapoi și dacă va fi necesar un astfel de serviciu, având în vedere numărul de dosare, este o opțiune un astfel de serviciu, dar nu împotriva magistraților, ci pentru infracțiuni de corupție în justiție.

Apariția SIIJ a produs un paradox. E o presiune asupra magistraților cinstiți și o măsură de siguranță pentru eventualii magistrați corupți.

Citiți AICI interviul complet