Statul român distruge viitorul copiilor! Cum a fost sabotată și furată Oana Moraru de către ARACIP pentru că voia să ofere o alternativă de calitate în raport cu învățământul prăfuit și comunistoid pus la dispoziție de Ministerul Educației


Statul român distruge viitorul copiilor! Cum a fost sabotată și furată Oana Moraru de către ARACIP pentru că voia să ofere o alternativă de calitate în raport cu învățământul prăfuit și comunistoid pus la dispoziție de Ministerul Educației

Consultantul educațional Oana Moraru a avut un țel, cel de a deschide o școală privată în București pentru a exista o alternativă viabilă la sistemul educațional de stat, predominant învechit, inadaptat la nevoile societății secolului XXI.

Dar problema e că statul român nu încurajează astel de inițiative. Statul român e bun doar în a pune piedici și a-și bate joc de cei care vor să aducă plus valoare societății. Este și cazul Oanei Moraru, victima bătăii de joc a ARACIP, o instituție prăfuită și comunistoidă din subordinea Ministerului Educației. Oana Moraru a obținut autorizația de la ISU pentru clădirea în care urma să fie înființată Școala Helikon, dar ARACIP a găsit toate tertipurile ceaușiste pentru a bloca proiectul. 

Deși a plătit suma de 8000 de lei necesară ca evaluatorii să vină pe teren pentru a-și da acordul final pentru înființarea școlii în clădirea respectivă, Oana Moraru a fost înștiințată că perioada de evaluare a expirat, iar copiii și profesorii au rămas astfel fără oportunitatea de a studia într-o școală performantă și modernă. Oana Moraru a fost plimbată de la instituție la instituție, a fost amânată de acei comuniști până când a expirat termenul de evaluare. Astfel, a rămas și fără cei 8000 de lei, dar și fără oportunitatea de a oferi copiilor educația de care au nevoie. 

Redăm mesajul Oanei Moraru: 

"Sunt victima unui vădit abuz în serviciu. Așa cum știți, vreau să deschid o Școală Helikon în București. Au fost 500 de cereri pe locuri puține. Am făcut toate eforturile să găsim o clădire bună.

Am depus, conform procedurii ARACIP (agenția din subordonarea Ministerului Educației), documentația necesară autorizării școlilor private. Printre documente, se află, obligatoriu, punctul de vedere ISU referitor la siguranța clădirii la incendiu.

Nu mă așteptam la mare prietenie din partea ARACIP, dar nici la bătaie de joc, pe față, fără nicio jenă instituțională. Ce au făcut ei? Au chestionat de 4 ori documentul ISU depus de noi și de 4 ori au primit confirmarea că este bun. (prin două adrese venite la ei și prin alte două, la mine). Ultima adresă de la IGSU, re-re-re și ultra- reconsolidată, este de astăzi, către mine.

Frecușul adreselor a durat, în ping-pong de la instituție la alta, 8 săptămâni și mai bine, timp în care le-am cerut respectuos să vină în teren să își facă evaluarea finală la fața locului, conform contractului și taxei mele către ei de aprox. 8 000 lei.

Nu au venit. Astăzi ei invocă expirarea timpului pentru evaluare și spun că nu am cum deschide școala - după ce toți copiii și profesorii sunt pe poziție. De ce nu vin? Fiindcă a expirat timpul acela de care au tot tras ei prin adrese, ca să amâne autorizarea.

Ce or să spună ei dacă îi întrebați? Ce au învățat pe de rost deja și secretarele lor care repetă asta de câteva zile părinților supărați care se duc acolo: ”noi ținem la siguranța copiilor și suntem aici ca să ne asigurăm că clădirea este ok la incendiu”. Ce spune ISU sau IGSU nu se pune, deci, cu gura secretarelor.

Ăsta nu e un caz personal. Ăsta e motivul pentru care mii de români capabili pleacă din țară. Nu întotdeauna din lipsa banilor, ci din pricina permanentei hărțuri funcționărești.

Sunt oameni în ARACIP și nu numai - neschimbați din funcție de mai bine de 16 ani, oameni care își permit interpretare discreționară a unor documente, oameni care te țin pe la uși, îți râd în față, oameni pe care dacă i-ai trimite două luni în mediul privat, ar muri de foame și de frică.

Ultimii doi întâlniți de mine, în această categorie, sunt Serban Iosifescu și Constanța Mihăilă", a scris Oana Moraru pe Facebook.

Consilierul economic al președintelui PNL, Bogdan Glăvan, s-a sesizat cu privire la acest caz și a transmis că nu cei din ARACIP trebuie să o evalueze pe Oana Moraru, ci aceasta are, de fapt, competența necesară de a-i evalua pe acei comuniști care i-au pus bețe în roate. Totodată, economistul a atras atenția că putreda instituție ARACIP trebuie desființată.

"Monopolul oamenilor răi lovește din nou. Oana Moraru a vrut să deschidă o școală, una bună, care să concureze educația împuțită a statului. După ce că condițiile de înființare ale unei școli private sunt extrem de dificile, agenția de reglementare în domeniu, ARACIP, adică niște nomeclaturiști faraoni, au plimbat-o pe Oana Moraru de la Ana la Caiafa, refuzând să accepte avizul emis de ISU. Degeaba a plătit Oana o taxă absurdă de 8000 de lei - statul ar trebui să te ajute să îmbunătățești educația, nu să îți pună un bir pentru asta!!! - a rămas și cu banii luați și cu școala fără autorizație. Au amânat-o până când a expirat termenul pentru evaluare. Fără absolut nici un motiv decât Ciocu' mic, că noi suntem la putere acum. Sute de părinți și profesori au rămas acum cu bătaia de joc a ministerului, pe banii lor.

ARACIP trebuie desființat, e o instituție în putrefacție, pute de peste graniță. Este absurd să te evalueze niște nomenclaturiști comuniști, când ar trebui să fie exact invers, Oana Moraru să îi evalueze pe ei! Este absurd să îți pună statul bețe în roate când vrei să deschizi o școală, să crești copii și caractere. Este absurd să acceptăm în continuare să trăim în Prostovenești și să plătim taxe ca niște boi. #liberalismulcareimiplace", a transmis economistul.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.