Steagurile Chinei ARD în Filipine! O nouă PALMĂ la adresa imperialismului roșu comandat de la Beijing

  • ACP
  • Jun 19, 2019, 17:30
  • 468

De foarte multe ori au apărut în presă imagini cu steagul Americii ori cu steagul Israelului incendiate de mulțimi de arabi ori iranieni, la demonstrații orchestrate de dictaturile islamiste și de rețelele teroriste din Orientul Mijlociu. Acum avem o imagine nouă, care va mai fi, cu siguranță, revăzută – steagul Chinei ars de demonstranți furioși. Mai exact, de demonstranții filipinezi înfuriați de nesfârșitele abuzuri ale Chinei, ultimul act fiind scufundarea unui vas de pescuit filipinez de un vas al marinei chineze, în apele zonei de exclusivitate economică a statului Filipine, în zona insulei Palawan – mai multe detalii AICI.  

Ofensiva Chinei, pornită de mai multă vreme pentru a controla rutele maritime și resursele de petrol submarine din Marea Chinei de Sud, a însemnat, printre altele, și atacarea navelor care tranzitau zonele unde Beijingul dorește să aibă controlul absolut, practic lovirea lor intenționată, în afara apelor teritoriale chineze.

Astfel, nave japoneze, vietnameze, filipineze au fost atacate în apele internaționale din Marea Chinei de Sud de către navele chinezești, unele dintre ele fiind chiar scufundate ori grav avariate. Anul acesta, în martie, a mai fost scufundat un mic vas vietnamez de pescuit după ce a fost lovit de un vas aparținând Chinei, echipajul fiind nevoit să stea în apă câteva ore până când a fost salvat de un alt vas vietnamez. O publicație oficială a Partidului Comunist din China a relatat incidentul în stil Radio Erevan: un vas al marinei chineze a recepționat un mesaj SOS și s-a deplasat la locul de unde venise mesajul pentru a salva echipajul – mai multe detalii AICI.

În felul acesta acționează China, de mai mulți ani, în zona maritimă. Nu e de mirare că, în condițiile acestea, nu sunt mulți care să-i iubească pe chinezi în Taiwan, Vietnam, Filipine, Indonezia, Japonia, pe lângă multe, multe alte motive istorice. Văzând pasivitatea președintelui din Filipine, Rodrigo Duterte, care nu vrea să dea un răspuns adecvat la agresiunile repetate comandate de la Beijing, refuzând să trimită marina militară în regiunea cu probleme, numeroși filipinezi au demonstrat împotriva Chinei și a administrației de la Manila. Au fost arse 22 de steaguri ale Chinei, după numărul marinarilor filipinezi ai navei FB Gimver 1, scufundată de chinezi zilele trecute și s-a cerut o poziție mai dură a statului filipinez în apărarea împotriva repetatelor agresiuni chinezești.

Singura forță care determină China să fie mai moderată în regiunea maritimă, prevenind astfel o confruntare militară de proporții, este marina militară americană care patrulează regulat în regiune, traversând și zonele despre care chinezii pretind abuziv că le aparțin și în apropierea cărora atacă vasele care trec fără permisiunea lor.

Valul de nemulțumiri împotriva Chinei crește în momentul de față, cu filipinezii care demonstrează cum o fac și cei din Hong Kong, sătui de abuzurile imperialismului roșu comandat de la Beijing.