SUA au scăpat COVIDUL de sub control: peste 60.000 de noi cazuri pentru a cincea zi la rând!


SUA au scăpat COVIDUL de sub control: peste 60.000 de noi cazuri pentru a cincea zi la rând!

Statele Unite au înregistrat mai mult de 60.000 de noi cazuri de coronavirus pentru a cincea zi consecutiv sâmbătă, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.

Au fost înregistrate 61.262 de noi cazuri de Covid-19 în cursul a 24 de ore, la ora locală 20.30 (00.30 GMT duminică), a precizat instituţia universitară cu sediul la Baltimore (Maryland), citată de news.ro.

De asemenea, au fost raportate 1.051 de decese.

Statele Unite au consemnat până în prezent 4,7 milioane de contaminări şi 157.319 decese, fiind cea mai grav afectată ţară din lume.

Aceste noi cifre au fost publicate în momentul în care Florida se pregăteşte de sosirea furtunii tropicale Isaias, care ar trebui să redevină un uragan la apropierea de partea de sud-est a statului distrus de virus.

Printre statele americane, doar California, care numără dublu faţă de populaţia Floridei de aproape 21 de milioane de persoane, a înregistrat mai multe cazuri de coronavirus.

Sâmbătă, Florida a semnalat 179 de alte decese, stabilind un nou record pentru stat. Numărul deceselor din cauza virusului a ajuns aici la 6.843.

Și țara vecină, Mexic, a înregistrat sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv, un număr record de persoane contaminate cu noul coronavirus, 9.556 de cazuri noi în 24 de ore, transmite AFP.

Potrivit cifrelor furnizate de Secretariatul federal pentru sănătate, bilanţul total al cazurilor de infectare a ajuns în prezent la 434.193, iar cel al deceselor la 47.472, dintre care 764 în ultimele 24 de ore.

Brazilia, o altă țară grav afectată de noul coronavirus, a înregistrat 45.392 de noi cazuri de COVID-19 şi 1.088 de decese din cauza bolii în ultimele 24 ore, a declarat Ministrul Sănătăţii sâmbătă.

Conform ultimului buletin, pe lângă decesele înregistrate în ultima zi, sunt cercetate alte 3.458.

Brazilia a înregistrat peste 2,7 milioane de cazuri de infectare de la începerea pandemiei, în timp ce bilanţul oficial al deceselor a crescut la 93.616.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.