Suitul la cap

Cum să-mi explic întorsatura pe care a luat-o politica la Bucuresti în ultimele zile, decît prin aceea ca lui Iohannis i s-a suit tare la cap!? Totul a intrat în ceață. Întrebat la ultima sa apariție în fata presei dacă Orban va fi desemnat premier și după prima sabordare a Guvernului, Iohannis hîtru (pe urmele lui Iordache) a cerut altă întrebare!!! A refuzat să răspundă. Concluzia este la mintea copiilor. Orban nu va fi desemnat premier încă o dată. Iohannis nu a dorit să se angajeze public că îl va alege iar premier pentru a nu i se reproșa mai tîrziu că a mințit în direct milioane de telespectatori. S-a înțeles ce era de înțeles.

Jocurile s-au complicat enorm după Anul Nou. Acest guvern este provizoriu, cu o durată limitată – un an maximum. Trebuia așadar să joace simplu, să își propună obiective puține, dar realizabile (buget și alegeri) și să încerce numai după cîștigarea alegerilor parlamentare reformele pe care le încearcă acum fără rost. Împins de la spate spre alegeri anticipate de Iohannis – cu o insistență obsesivă – guvernul a ajuns într-un punct mort. Ceea ce părea limpede, a devenit o confuzie generală. Ceea ce s-a promis a fost uitat. Liberalii au rămas la vorbe de clacă, populism ieftin și imagine teve.

Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Alina Gorghiu&Co fac parte din această mișcarea subterană care amintește de „statul paralel” și Servicii. Ei agită tot felul de gogorițe, mereu schimbate. Dau mesaje contradictorii, au zăpăcit lumea cu jumătăți de adevăr, cu minciuni și diversiuni. Asta pare să îi amuze teribil – să prostească o țară. Acum fac pe misterioșii despre felul cum se va ajunge la alegeri anticipate. Țin secret… Ce spun azi, mîine nu mai e valabil. Se încurcă în vorbe dar nu le pasă. Presa nu mai știe ce să creadă și nici ce mesaje să preia. Gruparea – condusă de jupînul Klaus Iohannis – se joacă cu focul de-a guvernarea și puterea. Asumă riscuri prea mari – inclusiv acela de a readuce PSD la putere.

Orban este prins în ambuscadă cu tot cu guvernul și nu prea văd cum va scăpa de aici. Poate doar printr-o demisie – care îi va sfîrși cariera și va îngropa PNL-ul spre folosul complotiștilor care se agită în culise. Intriga bizantină, justificată de o mare sete de putere, face ravagii.

Tema alegerilor anticipate este falsă. În plus necesită o foarte amplă și complicată manevră care e puțin probabil să poată fi dusă la bun sfirșit. Ea a fost impusă de la Cotroceni ca să blocheze guvernul Orban, nu ca să rezolve o situație – aceea a unui Parlament majoritar PSD care – vezi Doamne – l-ar împiedica pe Iohannis să reformeze statul. „Iohannis reformator”!!! Ceva mai caraghios nu am auzit de ceva vreme. Așa este cînd dormi prea mult!!! Cînd te trezesti, ți se întimplă să ai viziuni. Miza ar fi să preia altcineva decît Orban controlul partidului. Mai exact – să semneze altcineva listele de candidați PNL la alegerile care vin (de unde graba). Acela va deține puterea în următorii ani. Omul cu parafa va fi omul forte, playmaker-ul politicii românești. Iohannis se vrea neapărat în acest rol, secondat eventual de o slugă obedientă. Ceea ce Orban nu este în niciun caz. El dă încă semne de rezistență la inițiativele aventuriste de la Cotroceni. D-asta este detestat acolo. Iohannis vrea toată puterea numai pentru el și este foarte gelos pe influența și imaginea lui Orban – ca lider de partid și premier capabil care în 2019 a cîștigat toate mizele puse în joc. Orban îl umbreste pe Klaus Iohannis, ceea ce îi poate fi fatal dacă nu reacționează prompt și adecvat în perioada care urmează.