SURSE Viorica mai recrutează un mafiot după racolarea lui Miron Mitrea. Prezidențiabila PSD are un adevărat clan care o susține

Viorica Dăncilă a început să recruteze tot soiul de consultanți controversați în contextul candidaturii la alegerile prezidențiale și în ideea încercării sale disperate de a rămâne la guvernare. 

"Împreună cu Octav Cozmâncă şi cu alţi foşti şi actuali lideri ai PSD, am decis să constituim Grupul de sprijin pentru actualul PSD, ţinând seama de situaţia dificilă a partidului după alegerile europarlamentare", anunța fostul pușcăriaș Adrian Năstase, pe blog, în 28 mai.

Octav Cozmâncă a fost un personaj extrem de controversat al începutul de secol, fiind cunoscut drept "stăpânul baronilor". Membru al Partidului Comunist Român încă din 1969, acesta a fost senator în trei legislaturi din partea PSD şi a îndeplinit funcţia de ministru al Adminitraţiei Publice în guvernul condus de Adrian Năstase, precizează b1.ro

Totodată, premierul Viorica Dăncilă a apelat la fostul pușcăriaș Miron Mitrea pentru a-i da sfaturi privind alegerile prezidențiale. 

Potrivit surselor g4media.ro, implicarea lui Miron Mitrea este mult mai substanțială decât niște sfaturi, el fiind considerat adevăratul șef de campanie al Vioricăi Dăncilă.

”Ne știm de 20 de ani, am o experiență semnificativă și nu pot să refuz când colegii îmi cer sfatul”, a declarat Miron Mitrea pentru g4media.ro

Mai mult, se pare că Viorica adună o întreagă camariă certată cu legea în spatele său. Deși a plecat din Guvern în urmă cu câteva luni, potrivit surselor Realitatea TV, Darius Vâlcov a revenit în scenă, dar de data aceasta la sediul PSD pentru a-i da sfaturi Vioricăi Dăncilă. 

Amintim că, în data de 17 septembrie, instanţa supremă a amânat pentru 15 octombrie dosarul de corupţie în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă, motivul fiind că nu a fost publicată de către Curtea Constituţională motivarea deciziei privind completurile specializate. Vâlcov a fost trimis în judecată, în mai 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, că acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atributiei sau însărcinării sale, în formă continuată. În februarie 2018, Vâlcov a fost condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru trafic de influență, faptă săvârșită în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina, județul Olt.