Tăriceanu, scăpat de votul din Senat. Liderul ALDE nu va fi urmărit penal

În cursul zilei de luni, s-a desfășurat în plenul Senatului dezbaterea privind solicitarea DNA de ridicare a imunității lui Tăriceanu. În urma votului secret din plen, urmărirea penală a fost respinsă. S-au înregistrat 38 de voturi pentru urmărirea penală, 71 împotrivă și o abținere. 

Votul nu este unul surprinzător, căci ar fi însemnat cel mai probabil o rupere a coaliției de guvernare PSD-ALDE, în cazul în care social-democrații ar fi înclinat balanța în favoarea urmăririi penale a președintelui ALDE. Practic, senatorii s-au pus în calea justiției care trebuia să decidă dacă președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este vinovat sau nu de luare de mită. 

Amintim că Tăriceanu era acuzat de luare de mită în perioada în care era premier. Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă. Din octombrie 2018, PSD a amânat constant un vot.

Comisia juridică a Senatului recomandase săptămâna trecută ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu. Decizia, amânată mai bine de jumătate de an, a fost luată cu 3 voturi ”pentru”, 2 abțineri și 1 vot ”împotrivă”. Decizia a fost anunțată de președintele Comisiei juridice a Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc. La ședința comisiei au fost prezenți doi senatori PNL, un senator USR, doi senatori PSD și un senator UDMR.

„Am supus votului efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, ca urmare a cererii DNA, avem un vot neutru, au fost trei voturi „pentru”, două abţineri şi un vot „împotrivă”. Asta înseamnă că noi, Comisia juridică vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale faţă de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecinţă”, a precizat Cazanciuc.