Teleormanul îi fuge de sub picioare infractorului Dragnea. Grefierii Judecătoriei Zimnicea au început protestul și vor veni în Piața Victoriei


Teleormanul îi fuge de sub picioare infractorului Dragnea. Grefierii Judecătoriei Zimnicea au început protestul și vor veni în Piața Victoriei

Infractorul Dragnea are motive din ce în ce mai mari de nelinște. După ce au avut loc proteste în Turnu Măgurele și Alexandria, este rândul grefierilor din cadrul Judecătoriei Zimnicea să se revolte față de abuzurile PSD-ALDE. Concret, protestul a început în cursul dimineții de luni, iar în perioada derulării acestuia, grefierii din Zimnicea vor purta banderole albe. De menționat de altfel că protestul are o durată nedeterminată. 

Grefierii Judecătoriei Zimnicea nu se vor rezuma doar la acest tip de manifestație, aceștia dorind să participe și la un protest în Piața Victoriei, ce va avea loc în data de 15 martie. 

“Vineri, pe data de 15 este un miting în București, unde vom participa. Noi oricum susținem aceste proteste. În primul rând, este vorba de statutul profesiei noastre. Noi nu știm nici acum de cine aparținem, nu suntem ai nimănui, deci nu știm nimic despre noi. Avem nevoie de reanalizarea schemelor de personal, suntem foarte puțini”, arată Liber în Teleorman

CITIȚI AICI ARTICOLUL INTEGRAL

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.