Teodosie scapă basma curată după ce a împărtășit credincioșii cu o singură linguriță. Decizia Parchetului Curții de Apel Constanța


Teodosie scapă basma curată după ce a împărtășit credincioșii cu o singură linguriță. Decizia Parchetului Curții de Apel Constanța

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului informează că Parchetul Curţii de Apel Constanţa a dispus clasarea cauzei plângerii penale formulate de Asociaţia pentru Libertatea de Conştiinţă, prin care arhiepiscopul Teodosie şi alţi doi preoţi erau acuzaţi de infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352, alin. 1 Cod Penal), conform Agerpres

Conform sursei citate, în urma cercetărilor efectuate, Parchetul Curţii de Apel a dispus, pe data de 14 mai a. c, clasarea unei plângeri penale împotriva lui Teodosie şi a altor preoţi, acuzaţi de zădărnicirea combaterii bolilor, în contextul săvârşirii tainei împărtăşaniei cu o singură linguriţă şi din acelaşi potir, pentru mai mulţi credincioşi.



''În rezoluţia de clasare transmisă de parchet, se arată că s-a constatat că în evidenţa DSP Constanţa nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase şi nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoţilor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Totodată, procurorii au mai constatat că infracţiunea prevăzută de Codul Penal nu a fost săvârşită de către reprezentanţii Bisericii, întrucât aceştia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege. În astfel de situaţii, analiza juridică prevede necesitatea existenţei unor măsuri de prevenire sau combatere a bolii cu caracter imperativ şi nu caracter de recomandare. Prin urmare, recomandările diverselor instituţii nu pot constitui bază legală pentru încălcarea unui articol din Codul penal", se arată în comunicatul Arhiepiscopiei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.