Theodor Paleologu îl ironizează pe Mircea Diaconu: Este bun actor în roluri de prost/ Prostia e principalul factor explicativ în politica românească

Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidențiale a scris pe pagina sa Facebook că Mircea Diaconu, candidatul independent susținut de Pro România și de ALDE, ”este bun actor în roluri de prost”, criticând cele două partide pe motiv că ”n-au fost în stare să genereze o candidatură cît de cît plauzibilă.”

”Mircea Diaconu este bun actor în roluri de prost. Și a găsit pe alții mai proști: ALDE și Pro România n-au fost în stare să genereze o candidatură cît de cît plauzibilă.

Nota Bene: Ținta nu e atît Diaconu cît ALDE și Pro România (știu, e plicticos să tot explici ironii)”.

Ulterior, Theodor Paleologu a revenit cu completări pe marginea postării, precizând că prostia e principalul factor explicativ în politica românească.

“Văd că unele spirite delicate s-au șifonat de faptul că am utilizat cuvinte îngrozitoare în precedenta mea postare: "prost" și "proști" ("vai, vai, domnule Paleologu, vă credeam un om cult și manierat, vă credeam un diplomat").

Consider că studierea prostiei omenești e o temă imensă a istoriei culturale (exemple: Homer, Lucian de Samosata, Erasmus, Montaigne, Voltaire, Flaubert, Caragiale, Eugen Ionescu etc.). Am scris și am ținut cursuri pe această temă.

Cred, de asemenea, că prostia e principalul factor explicativ în politica românească. E o valoare sigură. Mereu poți miza pe prostia adversarului.

Evident că am aplaudat panarama lui Mircea Diaconu de pe scările Ateneului și am fost încîntat de susținerea pe care i-o acordă ALDE și Pro România”, a scris Paleologu.