Timpul cancerului și al apostaziei

Am făcut mai demult acest înger și pe lîngă el am scris o poveste (pe fundal, cu caractere chirilice), printre alți îngeri mai mici și o inimă. Fundalul negru e celuloidul unei tomografii cu craniul meu, surprins în diferite ipostaze. În urmă cu un deceniu, după un leșin inexplicabil, am fost supus acestei investigații, dar totul a ieșit bine – leșinul avea un motiv benign și comun și nu temutul cancer cerebral. Povestea este de fapt o rugăciune pe care am rostit-o în gînd, în tunelul zumzăitor al tomografului. Eu am fost salvat și îngăduit, atunci. Alții nu sînt.

În România sînt o jumătate de milion de oameni diagnosticați cu cancer. Anul trecut, mureau pe vremea asta în medie 142 dintre ei, zilnic. Acum, mor aproape 500. În trei zile, au murit atîția bolnavi de cancer, cîți au murit în toată pandemia de coronavirus, Cozile la viață, ale bolnavilor cronici care își caută cu disperare salvarea, nu impresionează pe nimeni, spitalele rămîn încă inaccesibile pentru ei. Singura lor șansă ar fi, în mod paradoxal, să se infecteze cu Covid-19. Atunci poate că ar fi tratați și de adevăratele și necruțătoarele lor boli. Pentru ei mă rog și prin acest înger; pentru ei, cei care n-au avut norocul meu, pentru care îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu.

Cîtă vreme ne vom mai putea ruga. ”Progresiștii” cîștigă din ce în ce mai mult teren, în această lume din ce în ce mai sumbră, în care răspîndesc un virus mult mai periculos, pentru că atacă sufletele: apostazia. Cei îmbolnăviți de acesta din urmă sînt ușor de identificat, pentru că manifestă un simptom comun: ura. Nu de clasă. Ei urăsc de-a dreptul pe Dumnezeu. Și Biserica lui.