Tiranul rotofei Kim Jong-un, persiflat de SUA. Cum a eșuat străvechiul ȘANTAJ al Coreei de Nord

  • ACP
  • Nov 6, 2019, 19:08
  • 342

Sunt ani buni de când Coreea de Nord provoacă țările din jur și Statele Unite, făcând câte un experiment în care ori detonează câte o bombă atomică de mici dimensiuni, ori lansează câte o rachetă care ar putea fi purtătoare de focoase nucleare. Urmeaza apoi, inevitabil, valul de controverse din presa internațională, declarațiile țărilor din jur, care se simt amenințate, și-apoi, finalmente, consensul general că ar trebui trecut urgent la negocieri, evident, în special de către Statele Unite.

Se vorbește de la cel mai înalt nivel despre imensul pericol pe care îl prezintă țara condusă de dictatorul în stare de orice și, în final, toți se gândesc că trebuie trecut la concesii față de Coreea de Nord. Așadar, e vorba de un șantaj continuu, folosit neîntrerupt de foarte mulți ani, de către comuniștii nord-coreeni.

Imediat după ce președintele Clinton a fost ales, în 1994, deși se afla într-o situație economică fantastic de grea, Coreea de Nord a amenințat Statele Unite că va renunța la respectarea Tratatului de Non Proliferare Nucleară. Declarației i s-a adăugat și refuzul de a primi o inspecție internațională, care urmărea respectarea datelor Tratatului, iar asta a dus la conlcuzia că țara ar putea încerca să își producă un arsenal nuclear cu care să pună în pericol aliații Statelor Unite din regiune. Imediat a fost trimis în secret fostul președinte Jimmy Carter, la Phenian, cu o ofertă generoasă din partea Washingtonului, care presupunea livrarea gratuită a două reactoare nucleare pentru producerea energiei electrice și alte avantaje, care împreună valorau nu mai puțin de 4 miliarde dolari.

În 2002, în perioada administrației Bush, oficialii americani au recunoscut că, de fapt, Coreea de Nord nu își ținuse angajamentele și continuase să experimenteze și apoi să încerce să producă arme de distrugere în masă. Evident, președintele Bush a încetat orice concesie făcută nord-coreenilor. Negocierile începute în 2003, la care au participat Statele Unite, Coreea de Sud, Japonia, China, Rusia și Coreea de Nord (pentru a o convinge pe cea din urmă să renunțe la programul nuclear militar) au fost îndulcite cu un ajutor economic. A urmat imediat, în 2006, un alt test nuclear făcut de armata nord-coreeană. Răspunsul a fost chemarea la negocieri și, în 2007, după ceva discuții între părți, alte ajutoare în valoare de 400 milioane dolari în alimente și combustibili.

În perioada Obama lucrurile au continuat la fel, cu teste militare și amenințări din partea Coreei de Nord, pentru care răspunsul a constat tot în ajutoare și sancțiuni – testul nuclear din 2009 a fost urmat de interzicerea importului de arme din partea Națiunilor Unite, dar în 2012 regimul nord-coreean a fost de acord cu încetarea testelor nucleare în schimbul ajutoarelor în alimente din partea americanilor – mai multe detalii AICI.

Încercările de menținere a acestui joc din partea nord-coreeană nu au mai putut da rezultate de îndată ce președintele Trump s-a lămurit că nu se poate negocia cu comuniștii de la Phenian. Astfel, în ultima perioadă, la testele militare cu lansări de rachete, care au fost practic încercări de a forța Statele Unite să reînceapă rapid negocierile, evident, punând pe masă și ceva ajutoare, Washingtonul nu s-a mai lăsat șantajat.

Mai mult, Statele Unite și aliații din regiune nu mai dau prea multă atenție paradei media regizate de nord-coreeni, cu testele lor militare, și își păstrează solicitarea fermă de renunțare totală, definitivă, la armele nucleare din partea Coreei de Nord. Cu prilejul testului de la începutul lunii octombrie, în care a fost lansată o rachetă de pe un submarin, ceea ce ar trebui să arate că armata nord-coreeană poate lovi la mii de kilometri distanță cu arma nucleară, din partea americană a venit doar recomandarea ca nord-coreenii să se abțină de la provocări – mai multe detalii AICI.

Răspunsul nord-coreenilor a fost dat prin lansarea altor 2 rachete, pe 31 octombrie, despre care se presupune că ar fi similare rachetelor ruse Iskander, dar partea americană nu a dat prea multă atenție acestui test, precizând că e vorba, de fapt, de rachete cu o rază mică de acțiune – mai multe detalii AICI.

Zilele acestea și Coreea de Sud – țara cea mai vizată de posibilele atacuri din partea nord-coreeană, a arătat că păstrează conduita actuală pe care o are Washingtonul față de amenințarea armatei conduse de Kim Jong-un. Președintele sud-coreean Moon Jae-in a declarat reporterilor că rachetele nord-coreene nu reprezintă un pericol prea mare la adresa securității țării sale și că testele cu rachete sunt făcute doar pentru a câștiga posibile avantaje la negocierile cu americanii. Șefii serviciilor de securitate și informații din Coreea de Sud au păreri împărțite legate de capabilitățile armatei nord-coreene, dar nu consideră că ar exista o amenințare foarte gravă, imediată, din partea Coreei de Nord – mai multe detalii AICI.

În momentul de față, dictatorul nord-coreean și armata lui au văzut că nu mai pot continua șantajul pe care l-au făcut cu țările libere din jur și cu Statele Unite, atâția ani la rând. Fără să lase cineva garda jos, Coreea de Nord este privită acum așa cum se cuvine – o țară înfometată, condusă de un comunist mincinos care e dependent de prestigiul obținut prin intimidare și amenințări pe care nu le susține decât cu butaforie și parade caraghioase.